„Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi. Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul informat al subiecţilor, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia.

Pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, medicul psihiatru fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia (în situaţia pacienţilor fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: EKG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura”, susţin procurorii.

Spitalul de Psihiatrie Cavnic, prea mic pentru a face studii clinice

Conducerea Spitalului de Psihiatrie Cavnic susţine că descoperirea acestor ilegalităţi, la nivel naţional nu afectează activitatea unităţii spitaliceşti şi nu s-au înregistrat reacţii nici din partea pacienţilor, nici din partea aparţinătorilor. Chiar dacă este spital de profil, unitatea din Cavnic nu se află în postura de a derula studii clinice. Astfel de activităţi sunt specifice spitalelor mari şi centrelor universitare.

„Nu cred că noi suntem vizaţi, ci clinicile universitare, pentru că acolo se fac studii clinice. Este necesar un anumit cadru pentru a putea face astfel de studii, iar noi nu avem aşa ceva. De obicei, spitalele mari sunt cele care fac astfel de studii şi este necesară o frecvenţă mare, pentru a le putea desfăşura. De aceea, la spitalele mici nu se prea fac astfel de studii. Vorbim aici de clinici universitare din domeniu.

La noi, din fericire, încă nu am avut reacţii din partea pacienţilor sau aparţinătorilor, dar nici nu e cazul. Noi tratăm pacienţii normal şi nu facem studii clinice, nu am făcut niciodată... din păcate. Ar fi foarte bine
dacă am face şi noi, deoarece asta ar presupune un anumit standard. Studiile clinice trebuie făcute, sunt necesare, dar, evident, în normele legale. Maramureşenii nu au de ce să-şi facă probleme din acest punct de vedere”, a declarat Valeriu Cioc, managerul Spitalului de Psihiatrie Cavnic.

Citește și

loading...