„Scaunul din giratoriu” apare după alte două „obiecte de artă neconvențională” sinistre, montate de către Primarul Scubli, tot fără acordul sau anunțarea CL Sighet: „Cuiul în care se agață harta”, plasat lângă Primărie la intrarea pe aleea pietonală, și „Lacătele Iubirii”, un panou metalic montat în parcul „Grădina Morii”, în care îndrăgostiții, mai tineri sau mai vârstnici, își pot încuia iubirea, plasând un lacăt pe panou.

De la montarea Scaunului în giratoriu, deși au trecut aproximativ opt luni, sighetenii, în marea lor majoritate, se arată dezgustați de „obiectele de artă” montate de Scubli prin oraș. „Scaunul” și „Cuiul” au devenit subiectul unei discuții aprinse în ultima ședință de Consiliu local, când consilierul local Nicolae Iuga (UNPR) i-a reproșat primarului faptul că „în afară de scaune și cuie nu ați făcut nimic pentru oraș în doi ani de mandat”.

O sigheteancă, Diana Mihnea, a publicat o postare pe Facebook, prin care atrăgea atenția că imaginea municipiului Sighet are mult de suferit de pe urma acestui „scaun urât și fără noimă” aruncat în sensul giratoriu. Totodată, sigheteanca ridică problema dacă s-a cerut la montarea „Scaunului” și a „Cuiului” avizul Comisiei zonale a Monumentelor Istorice de la Oradea. Noi îi răspundem doamnei Mihnea că Primarul nu a cerut avizul nici măcar a Consiliului local Sighet pentru montarea acestor „obiecte de artă neconvențională”, consilierii sigheteni aflând din presă sau de Facebook despre acestea, în marea lor majoritate fiind oripilați de acestea.

Redăm mai jos postarea doamnei Diana Mihnea, cu rugămintea de a accesa postarea, dând clic pe imaginea de mai sus, pentru a putea citi cele câteva zeci de comentarii ale mai multor sigheteni apărute la postare:

„M-am crucit, am râs, am făcut și bășcălie... Un soi de râsu`-plânsu`, de fapt, pentru că obiectul din imagine, în postura lui de monument de for public, este, ca să fiu elegantă, nereușit/nefericit/ridicol/fără noimă.

Nici imaginea Sighetului, în general, și nici cea a Plimobului, în particular, n-ar trebui să fie asociate cu așa ceva!!!

Acuma mă întreb: Oare Comisia zonală a monumentelor istorice (Oradea) o fi dat aviz pentru așa ceva? L-o fi cerut cineva, după cum cere legea??? Căci, măreața operă stă în aria de protecție a Cazarmei militare (monument istoric de clasa B) și într-una dintre zonele construite protejate ale orașului (definite prin PUG, document publicat, de altfel, pe site-ul Primăriei!!!).

Si-apoi, nu trebuie să ai patalamale de la Ministerul culturii ca să iți dai seama că scăunoiul e URÂT și n-are nicio noimă. Oooooof!!!”, își încheie sigheteanca noastră mesajul, pe bună dreptate cu supărare în suflet.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și