Asta poate însemna probleme de sănătate serioase pentru cardiaci şi bolnavii de plămâni. La o diferenţă de temperatură de patru grade, organismului uman îi trebuie două săptămâni să se adapteze.

Este cel mai cald început de septembrie din ultimii 60 de ani în ţara noastră.

Ieri, în Oradea, parcurile erau încă pline de copii îmbrăcaţi lejer.

Ieri - vară, azi toamnă. Brusc, vremea a devenit anormal de rece în toată ţara.

Schimbarea temperaturilor de la o zi la alta nu vine doar cu haine mai groase, ci şi cu posibile probleme de sănătate. La o diferenţă de patru grade, organismul are nevoie de două săptămâni să se acomodeze.

Liciniu Venter, manager Ambulanța Bihor: Cei mai afectați de aceste modificări de temperatură sunt vârstnicii, cei cu afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni pulmonare, copiii. Unii dintre noi devenim mai apatici, chiar simțim o ușoară stare de oboseală, uneori insomnie.

Şi la mare, a bătut vântul schimbării. Plajele au fost goale, iar în apa agitată s-au aventurat doar vânătorii de vânt.

Andrei Damian, instructor kite: Senzațional, senzațional, cea mai tare zi de până acum. Am reușit să-mi bat recordul, 17,9 metri înălțime, cea mai înaltă săritură la Marea Neagră. Super tare, o zi excepțională.

Mâine, în prima zi de weekend, temperaturile cu greu vor mai trece de 19 grade Celsius în staţiunile de pe litoral. În schimb, apa mării va fi mai caldă, va avea în jur de 22 de grade Celsius.

De duminică încolo, vin veşti bune. Ne vom mai bucura puţin de vară, în toată ţara.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și