Pascu, vicepreşedinta Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinta Comisiei Internaţionale de arbitraj, a afirmat că ar fi putut obţine organizarea în România a Campionatele Mondiale din 2014, „dar era nevoie de o garanţie guvernamentală de 3,5 milioane de euro. În două săptămâni ar trebui să am această garanţie, iar Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, mi-a spus că e tentată să încerce. În mod cert în 2016 vom avea Campionatele Europene de scrimă pentru seniori la Bucureşti, la Romexpo, în luna iunie, înaintea JO de la Rio”.

Referitor la Europenele de la Zagreb, Pascu a subliniat că „este un rezultat de excepţie pentru scrima românească. La Europene au participat 37 de naţiuni, iar 12 au luat medalii, România fiind pe locul al treilea în clasament, cu două medalii de aur şi una de argint, după Italia şi Germania, dar înaintea Rusiei, Ungariei sau Franţei.Au fost 395 de participanţi, număr care reprezintă aproape un record la o competiţie zonală”.

„A fost un concurs foarte greu, puţine sporturi reuşesc asemenea rezultate, care au venit în urma unei pregătiri speciale, cu un efort fantastic pentru sportivi şi antrenori, cu ajutor venit de la MTS, COSR şi de la sponsori”, a adăugat Ana Pascu.

Fosta preşedintă a FRS a evidenţiat faptul că „acest rezultat este o mare victorie şi prefigurează un drum frumos pentru Campionatele Mondiale şi pentru Jocurile Olimpice. E foarte greu de reclădit o echipă competitivă, dar noi suntem aproape să o realizăm. Cu o susţinere mai mare din partea sponsorilor putem realiza obiectivele foarte mari pe care ni le-am propus”.

Pascu a subliniat că „sunt ţări care alocă fonduri enorme, dar care nu s-au întors mulţumite de la Europene”.

La Europenele de la Zagreb, România a cucerit două medalii de aur, ambele la individual, prin Ana Maria Brânză (spadă) şi Tiberiu Dolniceanu (sabie), precum şi una de argint, prin echipa de feminină de spadă (Ana Maria Brânză, Simona Pop, Maria Udrea, Amalia Tătăran). Echipa masculină de sabie (Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu, Mădălin Bucur) a pierdut finala mică, pentru medaliile de bronz.

Citește și

loading...