Întors în ţară, îşi continuă studiile la Cluj după care revine la Sighet şi, pentru o periodă, va preda la Liceul „Dragoş Vodă” după care este numit director la Şcoala Populară de Artă şi mai apoi secretar literar al secţiei de dramaturgie de pe lângă Ministerul Culturii din Bucureşti.

Ca scriitor a debutat în anul 1945 cu schiţe publicate în revista „Viaţa Românească”, iar în anii ’50 şi-a făcut un nume în lumea dramaturgiei, piesele sale fiind jucate pe mai toate scenele ţării. Dintre lucrările sale amintim doar câteva: „Schimbul de noapte” (1949), „Familia Grinvald” (1953), „Generaţia din pustiu” (1957), „Un proces neterminat” (1962), „Panopticum” (1970). Este, alături de Samuel Stern şi Kalman Kahan, fondatorul revistei idiş „Unsere Leiben” („Viaţa noastră”, 1947).

Cu toate că a scris atât în limba română, maghiară şi idiş, este considerat în primul rând autor de literatur idiş, proza lui fiind inspirată din folclorul hasidic din Maramureşul natal, povestiri cu iz de legendă, unele realiste, altele ironice şi chiar sarcastice. În Dicţionarul Neconvenţional, Al. Mirodan îl numeşte „un hasid socialist”, alţi critici îl considerau „un mistic dogmatic”.

După emigrarea în Israel (1972) continuă să publice atât piese de teatru, cât şi poezie şi proză în limbile ebraică, idiş, română şi maghiară, limbi pe care le considera „materne”. În Israel a fost unul dintre întemeietorii Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română.

Pe lângă patima scrisului, el a fost şi un mânuior al penelului, mărturie stând lucrările ce dovedesc un mare simţ al compoziţiei şi culorii. Ludovic Bruckstein a murit la 4 august 1988 la Tel Aviv.