„Această relație (cu PC — n.r.) nu mai există. (...) De facto, ACD nu mai există și nu mai există de mult, ceea ce nu înseamnă că noi dorim să provocăm vreo tulburare în interiorul USL. (...) Nu mai există relația cu PC în sensul unei alianțe ACD”, a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.

În ultimele luni ale anului, liderii liberali și conservatori au declarat, repetat, că ACD nu mai există de facto. La 20 iunie 2013, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, afirmase că protocolul ACD nu funcționează și, începând cu momentul declarației, toate pozițiile Partidului Conservator vor aparține numai acestei formațiuni. El menționa că protocolul "nu va fi rupt sau denunțat", iar Uniunea Social Liberală, alianță alcătuită din PSD, PNL și PC, rămâne în continuare "cel mai drag proiect" al PC.

Ulterior, președintele PNL, Crin Antonescu, confirma că asocierea dintre PNL și PC nu a funcționat niciodată ca o alianță. "Alianța de Centru Dreapta, emisfera dreaptă a USL nu a funcționat propriu-zis ca o alianță, nu am avut ședințe periodice, consultări, decizii, ci am preferat să facem aceste lucruri în cadrul USL, unde ne-am spus cuvântul fiecare", sublinia atunci liderul liberal.

La 27 iunie 2013, președintele PC, Daniel Constantin, a reafirmat ACD nu funcționează, dar a subliniat că partidul pe care îl conduce nu va pune în pericol proiectul politic care presupune Uniunea Social Liberală. Conservatorul a revenit asupra subiectului la 8 iulie, subliniind că „nu a fost o ceartă cu PNL”, ci pur și simplu o constatare a faptului că ACD nu mai funcționează.* * *
Liderii PNL și PC au semnat, la 10 ianuarie 2011, protocolul de constituire a Alianței de Centru — Dreapta Partidul Național Liberal — Partidul Conservator (ACD). Protocolul viza colaborarea celor două partide la nivel parlamentar și conținea prevederi legate de alegerile locale și generale din 2012, precum și de cele prezidențiale din 2014.
La 11 ianuarie 2011, alianța a fost înregistrată, la Tribunalul București, după ce a fost radiată Alianța PSD+PC.

Protocolul ACD stipula că, în toate situațiile, hotărârile organismelor de conducere ale alianței se iau prin consens, iar deciziile sunt publice, însă dezbaterile sunt confidențiale. De asemenea, conflictele publice între membrii partidelor, precum și atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din alianță nu erau permise. Una dintre prevederile protocolului se referea la faptul că PNL și PC nu vor iniția sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor lor.

Partidele din ACD s-au înțeles să susțină, atât în ipoteza alegerilor prezidențiale la termen, cât și a celor anticipate, un membru al PNL pentru funcția de președinte al României.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și