Cele scrise în urmă cu câteva zile pe surse de către Sighet 247, anume că USR îl va arunca în cursa electorală pentru funcția de Primar pe secretarul municipiului, Rednic Sorin Ioan, din postura de candidat independent, se pare că se confirmă.

Deși USR se dă cu cărămida în piept că nu primește în partid persoane cu trecut politic prin alte partide, se pare că în acest caz nu contează că domnul Sorin Ioan Rednic a fost numit tocmai de către PSD în funcția de prefect al județului Maramureș în urmă cu câțiva ani. Halal integritate!

„Din partea secretarului Primăriei, mă așteptam ca acesta să respecte legea, mai ales că, prin funcția deținută, este garantul respectării legii în Primărie și nu numai, acesta trebuind să fie imparțial politic. Prin acțiunea desfășurată, dl. Rednic a demonstrat că se consideră deasupra legii, un fapt pe care îl consider ca fiind regretabil”, a declarat pentru Sighet 247 Gavrilă Mihali, consilier local.

„Din punctul meu de vedere, prin această acțiune secretarul municipiului Sighetu Marmației se decredibilizează, având în vedere că este înalt funcționar public. Dacă domnul secretar își dorește să facă politică, ar trebui să își dea demisia din funcția deținută și să se ocupe de politică. Acesta consider că nu mai poate fi garantul respectării legalității în special în raporturile cu Consiliul local Sighet, în mod imparțial și nepartizan politic”, a declarat Daniela Onița-Ivașcu pentru Sighet 247.

Dacă prefectul județului Maramureș se va autosesiza în acest caz, rămâne de văzut.

Citește și

loading...