După mutarea celor trei servicii ale Centrului Cultural Sighetu Marmației în noile locații, condițiile de prezentare a unor spectacole în general și în special de teatru sunt modeste. Cu toate acestea, Secția de Teatru va prezenta în premieră un nou spectacol având în distribuție pe prof. Nina Hoza, prof. Alina Marina, Ioana Denisa Vraja, Carmen Sorocan și Ioan Dorel Todea care semnează regia artistică, ilustrația muzicală și regia tehnică.

Piesa este după o poveste reală și are ca personaj principal pe Janka Festinger, născută la Sighet la 16 noiembrie 1916 prezentată la patru vârste: adolescentă, în lagăr, căsătorită și la maturitate. Povestea ei a rămas, și a fost spusă de copiii ei David și Oscar Speace, într-un documentar artistic, în piesa care îi poartă numele.

La 7 octombrie 1945, Janka Festinger scria o scrisoare de 60 de pagini, unchiului său din America, în care povestea despre cele întâmplate. Scenariul după care a fost realizat spectacolul de teatru "Scrisorile mamei”, bazat pe această scrisoare, prezintă pe lângă aspectele legate de viață în lagărele de exterminare, momente emoționante din viața Jankăi, altfel spus, viața trăită și mărturisită în patru ipostaze, așa cum aceasta o apreciază în paginile scrisorii pe care a lăsat-o.

Un spectacol emoționat, jucat cu dăruire, talent și sinceritate, care poate rămâne pentru multă vreme în sufletele spectatorilor

Citește și

loading...