Votarea a început la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00. Dacă în secția de votare la ora 21.00 se mai află persoane care vor să voteze, acestea vor fi lăsate să-și exprime opțiunea și după această oră.

Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.

Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.

Cetățenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, pot să-și exercite dreptul de vot, pe baza actului de identitate.

Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, sistemul informatic semnalează dacă persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, și-a pierdut drepturile electorale, este arondată la altă secție de votare, este omisă din lista electorală permanentă și are domiciliul în raza teritorială a secției de votare, nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință sau și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin.

Accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.

Ulterior, alegătorii trebuie să predea ștampila președintelui secției, care are obligația să ștampileze actul de identitate, menționând data scrutinului. Dacă cel care votează are carte de identitate, atunci pe versoul acesteia se aplică un autocolant cu mențiunea "votat".

Disfuncționalitatea sistemului informatic nu poate determina suspendarea sau întreruperea votării.

Potrivit legii alegerilor locale, pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării — ștampila cu mențiunea "VOTAT" și buletinele de vot — la locul unde se află alegătorul. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială, care poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza structurilor MAI.

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota la alegerile locale prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială.

În ziua votării este interzisă prezentarea înainte de ora 21.00 a sondajelor realizate la ieșirea de la urne.

Alegerile pentru primari sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin în două săptămâni, la care vor participa doar candidații aflați în această situație.

Citește și