Primul punct pe ordinea de zi a fost numirea unui reprezentant al CL Sighet în Consiliul de administrație a grădiniței „Madre Colomba” din municipiu. Alte puncte pe ordinea de zi au vizat operațiuni de cadastru și publicitate imobiliară pentru blocul ANL 5C din cartierul Unirii, aprobarea unui PUZ pentru „Spălătorie auto și vulcanizare” pe strada Făget, aprobarea unui sediu pentru ALDE Sighet, precum și participarea municipiului Sighet în cadrul proiectului „Marmația - Educație aproape de tine!”, un program educațional pentru reducerea și prevenirea abandonului școlar.

Un alt proiect pe ordinea de zi l-a constituit desemnarea reprezentantului permanent al CL Sighet în cadrul Adunării Generale a Acționarilor la SC Vital S.A. Pentru această funcție a fost desemnat ing. Miculescu Viorel.

Proiectele de hotărâre de mai sus au fost aprobate în unanimitate de către consilierii locali.

Consilierii au amânat pronunțarea asupra unui alt proiect de hotărâre pentru ședința următoare. Este vorba de un alt proiect educațional („Motivezi și îndepărtezi abandonul școlar”). Amânarea a survenit din cauza faptului că nu au fost trimise anumite clarificări din partea Inspectoratului Școlar al județului Maramureș în legătură cu derularea proiectului.

Ultimul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi, dezmembrarea unei parcele de teren aflat în zona pieței agro-alimentare din cartierul Cuza-Vodă în vederea aprobării deschiderii unui super-market, a iscat discuții vii între consilierii liberali și Primarul municipiului Horia Scubli. Deși părea că proiectul de hotărâre în discuție nu va trece la vot, totuși acesta a trecut prin votul consilierului liberal Petru Tomșa, singurul dintre liberali care l-a votat favorabil. Restul consilierilor liberali s-au abținut de la vot.

FOTO: Arhivă.

Citește și

loading...