Consilierii PNL și UNPR s-au arătat împotriva promovării acestui proiect, arătând că municipiul Sighet nu are de unde să dispună de suma de peste 3 milioane de lei noi, această sumă reprezentând peste 20% din bugetul local pe un an de zile.

Consilierul local Nicolae Iuga (UNPR) a arătat că acest proiect de HCL reprezintă o bătaie de joc la adresa sighetenilor și că proiectul de reabilitare a școlii a fost făcut pe „genunche”: conform proiectului de finanțare depus prin PNDL, Guvernul României urmează să aloce suma de 670 mii lei pentru reabilitare, iar municipalitatea suma de 3 milioane de lei, adică aproximativ 80% din valoarea lucrărilor. Consilierul Iuga Nicolae, membru în Comisia de buget-finanțe, a arătat că s-a ajuns la această situație din cauza faptului că cererea de finanțare a fost formulată greșit, cerându-se inițial în total suma de 700 mii lei și abia apoi s-au făcut studiile tehnice, expertize și proiect, de unde rezultă că pentru reabilitarea școlii este nevoie de 3,7 milioane de lei, nu de 700 mii lei, cât s-a estimat inițial și cerut în total de la Guvern.

Primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, a luat foc și a zis că în aceste condiții dânsul nu mai poate colabora cu Consiliul local și că membrii acestuia „TREBUIE SĂ VOTEZE” acest proiect și punct. Consilierul local Onița Ivașcu Daniela a arătat că PNL nu se opune proiectelor constructive și bune pentru oraș, însă acest proiect nu va fi susținut de către consilierii PNL, având în vedere că și Comisia de buget-finanțe a dat aviz negativ acestui proiect. Șefa PNL Sighet a mai arătat că proiectul de finanțare prin PNDL a fost întocmit greșit, iar proiectul de HCL propus de Primar riscă să bage întregul oraș în faliment.

Întreaga ședință de CL a decurs în mod tensionat, Primarul Horia Scubli, fiind într-o stare continuă de nervi, acuzând în dreapta și în stânga pe consilieri că nu îl susțin în demersurile sale. Pe de altă parte consilierii locali au arătat că Primarul nu dialoghează aproape deloc cu Consiliul local și că ia diverse măsuri fără să se consulte, măcar formal, cu consilierii. Totodată, consilierii au mai arătat că Primarul continuă să facă angajări în Primărie și instituțiile din subordine, în special persoane în funcție de conducere, deși bugetul este gâtuit de cuantumul salariilor din totalul acestuia (peste 70% din bugetul local se duce pe salarii), refuză să reorganizeze serviciile din Primărie și din instituțiile din subordine, refuză să rediscute salariile angajaților cu funcție de conducere care sunt foarte mari (8.000 - 9.000 lei / lună) și pentru unii nu se justifică etc.

În urma unui schimb de replici dure între Primarul Horia Scubli și consilierul local Nicolae Iuga, Primarul a părăsit ședința, lăsându-l nervii. Consilierul local Nicolae Iuga i-a atras atenția Primarului că nu dânsul conduce ședința și că ar fi cazul „să nu se mai comporte ca un diriginte de școală”, dând indicații ce și cum să se petreacă în ședință, ce și cum să se discute și ce nu. În acel moment Primarul Horia Scubli a răbufnit, strigând și adresând cuvinte și expresii jignitoare la adresa consilierului Nicolae Iuga, dar și acuze la adresa altor consilieri, după care a părăsit ședința de CL, spunând că „am lucruri mai importante de făcut decât să vă ascult pe voi”. Gestul primarului i-a luat prin surprindere inclusiv pe consilierii PSD, prezenți la ședință.

Ședința de CL a continuat pe un ton mai calm, consilierii locali ai PNL și UNPR boicotând votarea mai multor proiecte de HCL propuse de către Primar. Din cele 15 proiecte de HCL aflate pe ordinea de zi, au trecut la vot doar două dintre acestea: un proiect vizând scutirea la plată a penalităților pentru cetățenii municipiului care și-au achitat taxe și impozite locale din anii trecuți și un altul vizând alocarea unor sume importante de bani obținute prin PNDL pentru reabilitarea a patru școli din municipiu, proiecte pentru care în cursul acestei luni au fost semnate contractele de finanțare.

Președintele UNPR Sighet, Gavrilă Mihali, și președintele PNL Sighet, Daniela Onița Ivașcu, au declarat pentru Sighet 247 că au recurs la boicotarea mai multor proiecte de HCL propuse de Primar nevotându-le, ca urmare a faptului că Primarul Horia Scubli refuză dialogul cu consilierii din aceste două partide, refuză să prezinte noua organigramă pentru serviciile din Primărie și pentru instituțiile din subordinea CL Sighet și refuză să rediscute noile salarii pentru angajații din Primărie și instituțiile din subordine, având în vedere că acestea au fost atacate în contencios administrativ de către doi consilieri locali: Iuga Nicolae (UNPR) și Tudor Vlad (independent).

„Noi încă mai sperăm în luciditatea și maturitatea politică a Primarului Horia Scubli și încă îl așteptăm la masa dialogului, pentru a putea face lucruri bune pentru oraș, care se află în acest moment într-o stare deplorabilă”, a declarat președintele PNL Sighet, Daniela Onița-Ivașcu. „Să te superi pe consilierii locali și să părăsești ședința pentru că anumite proiecte nu sunt susține de consilieri și nu trec la vot, este un comportament copilăresc și denotă imaturitate politică din partea d-lui Horia Scubli”, a declarat pentru Sighet 247 Mihali Gavrilă, președinte UNPR Sighet.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și