Astfel, în biserica “Adormirea Maicii Domnului” din comuna Bănești, județul Prahova, au fost prezenți parlamentari de Prahova, primari din mai multe localități, reprezentanți ai clerului, precum și diferiți cetățeni.

Toți s-au declarat în favoarea inițiativei legislative PSD de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Printre politicienii prezenți la discuțiile din biserică s-a aflat și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care este și președinte ALDE Prahova.

De asemenea, au mai fost prezenți, printre alții:

- senatorul PNL Iulian Dumitrescu, care este și președinte PNL Prahova
- președintele PSD Prahova Bogdan Toader, care este și președinte al Consiliului Județean
- senatorul PSD Emanoil Savin
- primarul Câmpinei, Horia Tiseanu
- viceprimarul Adrian Pițigoi, care este și secretar executiv al PMP la nivel național

Întâlnirea a fost inițiată de Coaliția pentru Familie, adică organizația care a strâns trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei.

Toți cei prezenți la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din comuna Bănești au fost de acord că este necesară introducerea în Constituție a unui articol care să clarifice definirea familiei.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și