În ceea ce privește ajutorul umanitar, Sighetul a fost prima linie de intervenție, iar membrii USR și-au asumat și ei acest rol. Conducerea filialei locale USR Sighet a luat atunci decizia de a transforma sediul lor în spațiu de primire și cazare pentru refugiați, punând la dispoziție 14 paturi.

Până acum, au trecut pragul sediului peste 200 de persoane, fiecare cu povestea și durerea lor, fiecare ajutați cu ce se poate pentru a-și reconstrui viața.

Primele persoane care s-au cazat la sediul USR au fost studenți din diferite țări precum Turkmenistan, Egipt sau Liban, care studiau la universități din Kiev și Harkov și care doreau doar să ajungă cât mai repede acasă, în țara lor de origine. Au urmat apoi oameni din diferite zone ale Ucrainei: Zaporojie ,Mykolaiv, Harkov, Kiev și multe alte zone. Oameni dezorientați care nu știau ce urmează să facă sau unde aveau să ajungă.

„Am încercat să ajutăm, dar fără să invadăm intimitatea oamenilor care aveau nevoie doar de liniște și timp să-și facă un plan, să decidă în ce parte s-o apuce și ce vor face cu viața lor.

Ne-am dorit ca demersurile noastre să nu fie făcute publice, nu am făcut acest lucru pentru voturi sau publicitate. Am făcut-o fiindcă suntem oameni dintre oameni și înțelegem că vecinii noștri trec prin momente de groază, pe care noi poate nici nu ni le putem imagina.

Chiar dacă nu am făcut public faptul ca sediul USR era transformat în spațiu de găzduire pentru refugiați, cei din punctul de trecere al frontierei, precum BLUEDOT și ISU, știau că ușa sediul nostru era deschisă la orice oră pentru oricine solicita.

Sperăm ca acest război nedrept să se termine cât mai repede, oamenii să ajungă cât mai repede înapoi, fiindcă nicăieri nu-i mai bine ca acasă și știm că și ei își doresc asta. Noi vom redeschide Biroul Parlamentar și sediul USR și vom putea primi sighetenii la discuții, încercând împreună să rezolvăm problemele cu care se confruntă locuitorii orașului nostru.” ne spune Sorin Petrovan, consilier local și președintele USR Sighetul Marmației

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și