Ieri, 23 aprilie, polițiștii s-au deplasat la locuinţa unui bărbat domiciliat în oraşul Seini, bănuit de comiterea de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. Într-o anexă a locuinţei, poliţiştii au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă, mai multe bucăţi de cartuşe, o grenadă defensivă şi pulbere pentru confecţionarea cartuşelor.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a achiziţionat arma şi muniţia din Austria şi nu este autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții.

Polițiștii au indisponibilizat arma, cartuşele, grenada şi pulbere pentru confecţionarea cartuşelor, deţinute ilegal, urmând a fi supuse unei expertize criminalistice. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea materiilor explozive și contrabandă calificată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și