Cartea nu este o cercetare de ordin istoric, ci, aşa cum mărturiseşte autorul în Introducere, este vorba de „un eseu incorect politic, care priveşte relaţia dintre Geopolitică şi Religie în bazinul superior al Tisei, de pe timpul dualismului Austro Ungar până azi, un eseu menit să evidenţieze asaltul Ungariei catolice asupra civilizaţiei vechi ortodoxe a Maramureşului, în scopul expansiunii sale teritoriale pe direcţia nord est”.

După cum se ştie, în urma încheierii păcii după Primul Război Mondial, Ungaria, în calitate de stat învins, a pierdut 71% din teritoriu, fapt perceput în mentalul colectiv maghiar drept o uriaşă catastrofă. Însă, după cum arată şi autorul cărţii, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. La momentul formării monarhiei dualiste Austro-Ungare în anul 1867, maghiarii din Ungaria reprezentau mai puţin de 42% din totalul populaţiei, altfel spus maghiarii erau minoritari în propria lor ţară.

În acest context, Ungaria de atunci a recurs la o puternică ofensivă de maghiarizare forţată a etniilor nemaghiare, folosind în acest scop inclusiv Biserica, într-o operaţiune care era contrară misiunii sale creştine. În anul 1912, a fost înfiinţată o Episcopie Greco-Catolică maghiară şi maghiarizatoare cu sediul la Hajdudorog, în condiţiile în care greco-catolicismul nu este o confesiune tradiţională maghiară. Cei aproximativ 350.000 de credincioşi greco-catolici maghiari din Ungaria de azi sunt, istoriceşte vorbind, foşti nemaghiari ortodocşi, ruteni şi români, maghiarizaţi prin mijloace neortodoxe, adică prin Biserică.

În fapt – concluzionează Nicolae Iuga -, prin Tratatul de la Trianon, Ungaria nu a pierdut atât teritorii proprii maghiare, cât a pierdut posibilitatea de a maghiariza pe mai departe alte naţionalităţi, din teritorii nemaghiare şi în care maghiarii erau în minoritate. (g.m.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News