Fostul Ministru a fost declarat în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, în noiembrie 2012 şi acuzat că din postura de ministru al Educaţiei, “a avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie cu care s-a aflat în raporturi de muncăîn ultimii cinci ani, încălcând astfel dispoziţiile în vigoare referitoare la conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, în materia legislaţiei penale”.

După ce s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti unde a pierdut procesul, dosarul senatorului a ajuns pe masa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au respins recursul declarat de de acesta ca nefondat. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă şi a fost pronunţată în şedinţa de vineri, 7 martie. „ Şi Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mi-au respins cererea spunând că este inadmisibilă şi că nu pot să fac acest lucru în România. Eu ca şi cetăţean nu pot să reclam raportul făcut de ANI către Parchet”, arată Pop.

Cu toate acestea, Liviu Marian Pop susţine că nu este în incompatibilitate ci doar că i-au fost respinse pretenţiile emise către ANI de 1 leu despăgubire morală şi publicarea pe site-ul instituţiei a sentinţei timp de 20 de zile. Parlamentarul a mai precizat că se va adresa CEDO pentru a i se face dreptate.