Curtea de Apel Cluj a emis o sentință în data de 12 februarie 2020, cu titlu definitiv, prin care a dispus închiderea gropii de gunoi temporare din zona Teplița.

Prin aceeași sentință, operatorul de colectare și depozitare a gunoiului din Sighetu Marmației are termen de două luni pentru a înceta să utilizeze groapa de gunoi temporară, după care va trebui să elibereze terenul de deșeurile stocate și să ecologizeze zona.

Contactat telefonic, dl. Gherasim Nicolae, directorul Herodot Grup SRL (operatorul de colectare și gestionare a deșeurilor din Sighet), a declarat pentru Sighet 247 că închiderea gropii de gunoi temporare de la Teplița se va efectua conform legii, într-o perioadă de două ani. Practic, actuala groapă de gunoi temporară va mai fi utilizată timp de maxim două luni, după care va începe procesul de închidere a acesteia. Gunoiul existent în groapă va fi sortat și astfel recuperată partea reciclabilă (plastic, PET-uri, metal etc.), iar partea ce nu poate fi reciclată va fi relocată. Consiliul județean Maramureș urmează să dea în folosință o platformă de stocare temporară a deșeurilor la Arieșul de Pădure, județul Maramureș. În cazul în care nu se va da în folosință în timp util această platformă temporară, se au în vedere și alte locații pentru relocarea deșeurilor, cum ar fi groapa de gunoi de la Oradea sau altele. Tehnic relocarea deșeurilor din groapa de gunoi temporară de la Teplița și ecologizarea terenului vor dura ceva timp, având în vedere cantitățile mari de gunoi existente și capacitatea limitată de transport și primire la noua locație a acestuia.

Începând cu data de 1 mai a.c. se va pune în aplicare Sistemul de management integrat al deșeurilor pentru zona 2 (Sighetu Marmației și comunele limitrofe). Astfel, persoanele fizice care locuiesc la case vor primi încă două pubele (galben și albastru) pentru a colecta selectiv materialele reciclabile: hârtie, plastic, PET-uri și metal. Cei care locuiesc la blocuri au deja la dispoziție tomberoanele tip iglu pe care le vor utiliza în continuare. Deșeurile reciclabile astfel coelctate vor fi transferate în Stația de sortare a deșeurilor de la Teplița, unde vor fi balotate și transportate pentru a fi reciclate. Fracția de gunoi umedă (deșeuri menajere, nereciclabile) vor fi transportate fie la Stația de transfer temporară de la Arieșul de Pădure, fie în altă locație - Oradea etc.

„Banii pentru relocarea deșeurilor de la groapa de gunoi temporară de la Teplița și pentru ecologizarea terenului există. Încă de la înființarea acestei gropi de gunoi temporare, Consiliul local a impus firmei noastre o taxă de garanție în sumă de 67 lei / tonă pentru relocarea deșeurilor și ecologizarea zonei, bani care se află într-un cont bancar de garanție și pot fi utilizați doar în acest scop”, a declarat în continuare directorul firmei Herodot Grup SRL pentru Sighet 247.

Reprezentanții Herodot Grup SRL arată că prețurile la facturile de gunoi vor crește, având în vedere transportul gunoiului menajer pe distanțe mai lungi, precum și costurile de depozitare la următorul depozit. Încă nu există calcule cu cât vor crește costurile.

Nu putem concluziona altfel decât că dacă groapa de gunoi de la Fărcașa ar fi fost funcțională, aceste probleme nu ar fi existat. Din păcate, aceasta nu este funcțională și nici nu se arată a fi prea curând.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și