Fuga de Justiţie a lui Dan Voiculescu (67 de ani) s-a terminat pe 29 august, la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au rămas în pronunţare în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fapte de corupţie în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Procurorii au cerut 12 ani de pușcărie pentru Voiculescu.

File de dosar

În luna mai 2002, Guvernul a emis o hotărâre prin care ICA a fost transformat în societate comercială, tocmai pentru a putea fi privatizat. Judecat şi el, Gheorghe Mencinicopshi, fost director al ICA, a declarat la DNA că „trecea prin curte când a auzit că Institutul este scos la vânzare”. A participat la licitaţie cu nişte bani împrumutaţi, dar a câştigat Grivco.

Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii în Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. Mogulul este acuzat de spălare de bani. Alte persoane trimise în judecată: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Sorin Pantiş, Săvulescu Vlad-Nicolae, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru şi Pop Flavius Adrian.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC `Bioprod` SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.


Preluare: evz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și