Potrivit publicației Corriere Adriatico, tragedia s-a produs luni seara, puțin înainte de ora 20.00.

Primele informații arată că un tânăr român în vârstă de 23 de ani a murit, după ce a fost lovit de un tren Intercity cu destinația Roma, care trecea prin gara din Chiaravalle.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, polițiști, dar și criminaliști. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața băiatului, fiind nevoiți să constate decesul.

Mecanic: S-a aruncat sub tren

Se pare că românul fusese dat dispărut în dimineața zilei de luni. Conform jurnaliștilor Ancona Today, cu puțin timp înainte de producerea tragediei, doi pasageri care se aflau în gară, tată și fiu, l-ar fi recunoscut pe tânăr ca fiind un pacient tratat în secția de psihiatrie a spitalului Torrette.

Polițiștii feroviari nu ar avea niciun dubiu cu privire la ce s-a întâmplat. Sunt siguri că a fost vorba despre o sinucidere. Lucru susținut și de mecanicul trenului Intercity, care a declarat că l-a văzut pe român aruncându-se în fața trenului. Cercetările polițiștilor continuă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. După producerea accidentului, traficul feroviar a fost blocat câteva ore.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și