E perioada colindelor. Cu siguranţă în localitatea dumneavoastră se vor organiza evenimente cultural-artistice. Acestea implică aglomerări de persoane, constituind mediul propice pentru hoţii de buzunare, genţi şi poşete. Pentru a nu deveni victime poliţiştii vă recomandă:

Păstraţi portofelul în locuri cât mai sigure cu putinţă, în interiorul hainei sau în poşete şi genţi închise. În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale.

Doamnelor şi domnişoarelor le recomandăm să fie precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să fie ţinută în partea din faţă a corpului, lipită de haină.

Aceleaşi recomandări sunt valabile şi pentru cazul în care călătoriţi folosind mijloacele de transport în comun.

E perioada cadourilor în care se fac cumpărături. Recomandăm:

Atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!

Când faceţi o plată nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi şi nu-i număraţi în văzul tuturor!

La ieşirea din magazin aveţi grijă cum vă aşezaţi produsele, evitaţi plasele deschise şi încărcate, din care, o mână străină ar putea uşor să vă fure într-un moment de neatenţie.

În cazul în care sunteţi martor sau victimă a unei infracţiuni încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului cum ar fi: înălţimea, trăsăturile feţei, semnele particulare, vestimentaţia sau particularităţi în vorbire şi sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia apelând numărul de urgenţă 112. Suntem alături şi la dispoziţia dvs. şi de sărbători!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și