Știri Sighet247.ro: "Și te-ai dus dulce minune, și-a murit echipa noastră". Oltchim, la un pas de desfințare

Deși oficialii echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea au anunțat de multe ori prin presă că Oltchim nu se va desfința, astăzi s-a anunțat că Oltchim Râmnicu Vâlcea nu va mai putea continua din sezonul viitor, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul.

Oltchim Râmnicu Vâlcea este o echipă de handbal din România, o echipă care a ținut steagul sus la nivel de echipe de club în ultimul deceniu, pentru România.Vara trecută, oficialii vâlceni au făcut cele mai bune transferuri din istoria clubului, pentru a câștiga Vâlcea Liga Campionilor, handbaliste cu un C.V. impresionant precum: Katarina Bulatovic (medaliată cu aur la Campionatul European din Serbia-2012), considerată cel mai bun inter dreapta din lume la ora actuală, Alexandrina Barbosa, Silvia Navarro, Allison Pineau, Amandine Leynaud, dar și antrenorii danezi, Jakob Vestergaard și Mette Klit, doi antrenori care au mai câștigat Liga Campionilor de două ori la rând, în 2009 și 2010. Chiar dacă Oltchim era a doua favorită la casele de pariuri la câștigarea Ligii Campionilor, după unguroaicele de la Gyor, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, vâlcencele oprindu-se doar în semifinalele Champions League, unde au fost învinse de către contracandidata la titlu, Gyori Audi ETO.

După ratarea calificării în finala Ligii Campionilor au apărut zvonuri cum că handbalistele de la Vâlcea nu mai vor să continue cu campioana României, zvonuri care din păcate s-au confirmat.Handbalistele care au decis să nu

METEO – Află cum va fi vremea în Maramureș sâmbătă, 21 aprilie 2018
OCNA ȘUGATAG - Amenzi de peste 7.000 de lei aplicate de către polițiștii rutieri
BORȘA - Bani de la Guvernul României pentru mai multe investiţii
DUMINICA MIRONOSIȚELOR – Martorii Răstignirii și Învierii Domnului
RUGBY – Echipele probabile ale confruntării dintre CSM Ştiinţa Baia Mare şi CSM Bucureşti
ORDIN DE MINISTRU – Fostul șef de la Anticorupție, Liviu Grozavu, numit interimar la conducerea IPJ Maramureș
Strâmtura - Aniversarea a 692 de ani de la atestarea documentară
CJ Maramureș ar putea prelua Spitalul de Recuperare Borşa
METEO – Află cum va fi vremea în Maramureș vineri, 20 aprilie 2018
CAZ INCREDIBIL ÎN SIGHET - Un tânăr a sunat la 112 să anunțe că arde o casă, iar pompierii au cerut amendarea tânărului, deși casa era în flăcări
Autoturismul unui lucrător vamal din Sighet a fost incendiat
Peste 1.400 de controale efectuate de D.S.P. Maramureș în primele trei luni ale anului
VOLEI MASCULIN – Știința Explorări a învins pentru a patra oară în acest sezon formația CSU UV Timișoara
Tânără din Bistra, prinsă cu contrabanda cu țigări pe strada Iuliu Maniu din Sighet. Aceasta a devenit agresivă cu polițiștii
BORȘA - Mamă și fiică în cărucior, accidentate de un autoturism care a derapat și a ajuns în afara părții carosabile. Șoferul nu avea permis
Băimărean condamnat la doi ani închisoare pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, încarcerat de poliţişti
Trei contrabandiști reținuți cu focuri de armă și țigări în valoare de peste 200.000 lei confiscate de către frontieriști
Drumarii vinovați pentru plombările defectuoase realizate pe Valea Ruscovei au fost sancţionaţi
„PLANTĂM ÎMPREUNĂ PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS” - Poliţiştii şi elevii au plantat 1.000 de puieţi în Baia Sprie
GIULEȘTI - Întâlnirea Eparhială a copiilor și tinerilor greco-catolici din Eparhia de Maramureș
SITUAŢIA ECONOMICĂ a MARAMUREŞULUI – Încasări mai mari la bugetul județului în luna martie
BAIA MARE - Târg de cărți în Piața Cetății
BMW X5 furat din Anglia, descoperit în Sighet de către polițiștii de frontieră
SPF SIGHET - Cetățean ucrainean reținut după executarea de focuri de armă și peste 3.800 pachete țigări confiscate de către frontieriști
Conducătoare auto care a accidentat un bărbat şi a părăsit locul faptei identificată de poliţişti
Cetățean ucrainean trimis în judecată pentru contrabandă cu țigări
SIGHET – Pieton decedat în urma unui accident de circulaţie pe strada Tepliței
S-a ascuns sub pat, goală, pentru a-i face o surpriză iubitului, însă acesta a venit acasă cu amanta!
Coniac de casă, de 100 de ori mai bun decât cel din comerț
„Maramureș Auto Moto Show” - Urmează 10 zile de regal automobilistic în SIGHETU MARMAȚIEI
SĂLIȘTEA DE SUS, LEORDINA și BAIA SPRIE - Șoferi depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule chiar dacă nu au acest drept
Pieton lovit de o mașină la Borșa
Președintele Johannis nu a revocat-o pe Kovesi din funcție
În Baia Mare se modernizează foarte multe străzi, în timp ce în Sighet niciuna. De ce acolo se poate și la noi nu?
HOTENI - Șofer beat, a fugit de polițiști și s-a baricadat într-o curte pentru a scăpa de răspundere