Se pare că acesta ar fi mers să se răcorească în râul Iza, având în vedere că ieri în zonă s-au resimtit 41C.

La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost descoperite urme de violență. Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

IPJ Maramureș:

Astăzi, 02 iulie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că în albia râului Iza se află o persoană înecată.

La fața locului, polițiștii au constatat că, la aproximativ 5 metri față de malul râului se află o persoană, poziționată cu fața în jos. S-a procedat la scoaterea acesteia din apa de către un echipaj ISU, constatând faptul că este decedată.

La scurt timp, a fost identificat cadavrul ca fiind al unui minor de 16 ani din Sighetu Marmației, sesizat dispărut din data de 01 iulie 2022.

La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme vizibile de violență. Acesta a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și cauzei decesului.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și