Știri Sighet247.ro: SIGHET: Chiulangiii de la şcoală în vizorul jandarmilor

Jandarmii sigheteni în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, au acţionat în baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, efectuând perioada 09 - 10 decembrie a.c., acţiuni specifice pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

SIGHET: Chiulangiii de la şcoală în vizorul jandarmilor

În timpul acţiunilor de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, în decurs de câteva ore, jandarmii au depistat un număr de 4 elevi de la Liceul Tehnologic „Marmaţia” care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiei de învăţământ în timpul programului educaţional şi au fost surprinşi în barul ,,Cappucino” de pe str. General Mociulski. În conformitate cu H.C.J. 38/2003, art. 2, lit. j au fost aplicate o amendă contravenţională şi patru avertismente scrise.

Şi în localitatea Borşa, tot urmare a unei acţiuni în colaborare cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar, jandarmi au surprins un număr de 9 elevi, cu vârsta între 15-17 ani, de la Liceul Industrial Borşa, care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiei de învăţământ în timpul programului educaţional. Au fost aplicate patru avertismente scrise şi trei amenzi contravenţionale în valoare de 400 lei.

Lista cu elevii depistaţi a fost transmisă instituţiilor de învăţământ în vederea luării măsurilor disciplinare specifice.

VIDEO: POIENILE IZEI - Patru secole de credinţă reunite într-o biserică
Ștefan Bănică Jr. este în culmea fericirii - Lavinia Pîrva este ÎNSĂRCINATĂ
Scandalurile din PNL, inclusiv cel de la Sighet, pot influența alegerea președintelui partidului
VADU IZEI - Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti
Trei persoane bănuite de furturi identificaţi de poliţişti
FOTO&VIDEO - Prins sub tractor după ce a pierdut controlul volanului într-o zonă accidentată și s-a răsturnat
Încă un copil a decedat din cauza Rujeolei
Un adolescent se zbate între viață și moarte în urma unui selfie
Mandatul primarului Cătălin Cherecheș, perfect valabil
ITP obligatoriu să fie efectuat anual pentru maşinile mai vechi de 12 ani
SUA - Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 25 aprilie
RADARE –Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 aprilie 2017
Sancţiuni contravenţionale şi confiscare de material lemnos
Orgoliul naţiunii poate naşte monştri!
2.000 pachete de ţigări ascunse în podeaua și rezervorul unui autoturism
DRAGOMIREȘTI - A intrat cu microbuzul într-un șanț după o curbă periculoasă
Băimărean arestat preventiv pentru un furt din magazin
Tânăr de 28 de ani din Ocna Şugatag condamnat pentru conducere fără permis
Tirania majorității parlamentare
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 24 aprilie
Salvamont - Avalanșa din Retezat a fost declanșată de către victimele acesteia
Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD
Halep și Begu au menținut România în Grupa Mondială
O chirie nedeclarată la Finanțe, chiar şi de 100 de lei, se lasă cu dosar penal
47 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a-și alege Președintele
22 APRILIE - Ziua Internațională a Planetei Pământ
SFÂNTUL GHEORGHE - Mai mult de un milion de români îşi serbează astăzi onomastica
O CARTE, DUMINICA: „Să fii român!” de Dan Puric
FOTO & VIDEO - 111 persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
Avalanșă în Retezat; se pare că doi copii ar fi murit
Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare