În 1989 o călătorie de la Sighet la Cluj cu acceleratul dura 5 ore. În anul de graţie 2017 trenul botezat „Regio” parcurge această distanţă în 7 ore.

Suntem într-o evoluţie uimitoare, ce mă face să cred că peste 10 ani ne vor trebui doar 10 ore pentru a parcurge cu trenul distanţa Sighet Cluj. Înaintăm cu repeziciune pe calea veritabilului progres şi toate ţările din jurul nostru crapă de ciudă ca urmare a vitezelor nemaiauzite cu care circulă trenurile pe la noi.

O călătorie de la Sighet la Cluj cu trenul reprezintă azi un coşmar pentru oricine alege acest mijloc de transport atât de îndrăgit şi utilizat acum 15-20 de ani. Pe lângă durata absolut aberantă a călătoriei, numărul infernal de opriri, viteza de căruţă de poştalion cu care circulă trenul, călătorul, pe lângă răbdarea cu care trebuie obligatoriu să se înarmeze, trebuie să suporte condiţiile jalnice de călătorie din care voi enumera lipsa aerului condiţionat, mirosul îmbâcsit din compartimente dar şi duhoarea pestilenţială din toalete, care sigur va crea probleme în special celor care nu au un stomac foarte rezistent.

Unii se vor întreba cum s-a ajuns aici. Principalele cauze sunt lipsa finanţării căilor ferate la nivel naţional, sabotarea intenţionată a mersului trenurilor pentru a face loc transportatorilor rutieri privaţi care s-au dezvoltat ca ciupercile după ploaie, politicile guvernamentale absolut dezastruose din care aş menţiona încetarea lucrărilor de electrificare şi modernizare a căilor ferate la scurt timp după revoluţie. Astfel s-a ajuns în situaţia absolut aberantă ca oraşe importante din România ca de exemplu Sibiu, Oradea, Piteşti, Baia Mare, Satu Mare să nu aibă linii de cale ferată electrificată. De exemplu trenurile care vin din Oradea spre Bucureşti trebuie să staţioneze 15 minute în gara Cluj pentru a schimba locomotiva Diesel cu una electrică.

Lipsa investiţiilor consistente în material rulant (locomotive şi vagoane) a făcut ca un tren ca Sighet - Timişoara să aibă în compunere 2 vagoane faţa de 10 sau 9 câte avea în anii `90. Lipsa investiţillor în infrastructură a făcut ca distanţa Sighet - Bucureşti pe aclea ferată să fie parcursă în 15 ore faţă de 12 ore pe vremea fostului regim. Poate cel mai important aspect care ar trebui menţionat este incapacitatea guvernelor de a atrage proiecte europene de finanţare şi de a avea o strategie coerentă la nivel naţional în privinţa transportului feroviar care ar trebui încurajat să se dezvolte deaoarece ne-ar aduce mai mulţi turişti, mai multe încasări la buget şi o imagine de ţară mai bună.

Ar trebui să ne preocupe pe toţi soarta căilor ferate deoarece transportul feroviar ar trebui să fie o alternativă la cel feroviar. Uniţi putem să tragem un semnal de alarmă, să ne facem vocea auzită şi să încercăm să salvăm ceva măcar în al treisprezecelea ceas.

Editorial scris de Pașcu Bogdan