In ultima perioada, consilierul local Eugenia Godja are o atitudine bataioasa, ce aduce aminte de vremea când era edilul Sighetului, atitudine care îi deranjeaza câteodata chiar pe colegii de partid. In cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local a ridicat problema accesabilitatii pensionarilor la functiile de conducere ale institutiilor ce apartin de primarie.

„Avem nevoie de oameni care sa promoveze interesele institutiilor pe care le conduc si nu sa bata pasul pe loc. Chiar daca este legal ca pensionarii sa ocupe functii de conducere, nu stiu cât este de moral. Institutiile trebuie sa fie reprezentate de specialisti, care au si competenta si care sunt profesionisti”, a spus Eugenia Godja.

Demersul Eugeniei Godja este sustinut si de catre consilierul local Nicu Iuga. „Domna Eugenia Godja are mare dreptate. Trebuie gândite foarte bine criteriile de admisibilitate în concursurile ce vizeaza posturile de conducere. Când vor fi scoase la concurs aceste posturi trebuie sa existe criterii clare. Nu-mi mai doresc, când se organizeaza concursurile, sa aflu din mass media ca este înscrisa nora cuiva sau alte persoane. Nu suntem în stare sa scoatem la concurs posturi în mod legal. Traim într-o lume de nebuni. Se angajeaza în continuare la primarie si nu se tine cont de faptul ca 70% din bugetul primariei se duce pe plata salariilor”, a spus Nicu Iuga.

Articol scris de: Liviu Șiman.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și