La aceste activități au participat elevii Școlii Gimnaziale "Dr. Ioan Mihaly de Apșa", cei ai Liceului Tehnologic Forestier dar și minorii instituționalizați la Asociația "Il Quadri Foglio" din municipiu.

Cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul copil să fie tentat de consumul de droguri și să devină dependent. Pentru a evita astfel de situații, s-au intensificat acțiunile de prevenire a acestui flagel, prin antrenarea elevilor în activități prin care să-și exprime opiniile și atitudinile față de consumul de alcool, tutun și droguri, conștientizând în acest fel și consecințele negative asociate acestuia.

În acest context, activitățile derulate ieri de polițiști au avut caracter interactiv, cei peste 350 de tineri care au participat la discuțiile purtate și au adresat întrebări specialiștilor au dovedit că problematica prezentată (răspunderea penală, efectele consumului de droguri, prevenirea infracțiunilor și a victimizării) îi preocupă.

Recomandările polițiștilor în acest domeniu se adresează și părinților deoarece aceștia dețin un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri, ei fiind cei care trebuie să-i pregătească pe copii pentru a face față realităților dure ale vieții:

* Încercați să fiți în primul rând prietenii lor, dar fără a fi exagerat de îngăduitori. Explicați-le riscurile la care se expun în anumite situații, cum le afectează viața greșelile comise.

* Atunci când observați o schimbare în comportamentul copilului, motivați-l pentru a discuta și a căuta soluții împreună pentru problemele sale.

* Încercați să-i cunoașteți și să vă apropiați de prietenii lor. Anturajul poate avea o influență nefastă asupra comportamentului copiilor. Doar asumându-vă răspunderea vă puteți ajuta copiii să reziste tentației drogurilor.

Citește și

loading...