Acestea se ridică la suma de 1.687.749 lei. Societatea se află în reorganizare judiciară şi a reuşit să obţină profit, dar nu există bani pentru achitarea datoriilor. Acest aspect a fost prezentat de către administratorul special al societăţii, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Sighet.

„Trag un serios semnal de alarmă asupra situaţiei dificile în care ne găsim. Dacă nu achităm datoriile către bugetul de stat până în 10 octombrie 2017, riscăm să fim desfiinţaţi. Ar fi păcat, deoarece rezultatele economico-financiare ale societăţii din ultima perioadă arată că aceasta este viabilă, înregistrând profit şi desfăşurând o activitate rentabilă, merită să fie salvată”, a spus ing. Grigore Şteţ, administratorul special al SC Transport Maranord.

„Vom depune eforturi pentru a găsi o soluţie care să rezolve situaţia de la SC Transport Mara Nord”, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului. Problemele cu care se confruntă societatea de transport sigheteană le convin de minune operatorilor privaţi de transport călători, care abia aşteaptă ca societatea să fie desfiinţată. Deja au dublat traseele societăţii cu propriile microbuze, făcând astfel o concurenţă neloială.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și