Conform IPJ Maramureș, în fapt, la data de 21 iulie a.c., polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 35 de ani cu privire la faptul că, doi bărbați ar fi întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră de 15 ani.

În baza probatoriului administrat în dosarul penal întocmit în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, doi bărbați cu vârste de 30 și 36 de ani, ambii din Sighetu Marmației, au fost reținuți pentru 24 de ore.

În urma prezentării acestora instanței de judecată, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și