Fapta a fost sesizată la data de 07 martie, în jurul orei 23.00. La momentul respectiv, poliţiştii au identificat un bărbat de 42 de ani, care era căzut în scara unui bloc de pe bulevardul Independenţei din municipiu, şi căruia îi lipseau banii şi telefonul mobil. Întrucât era în stare de ebrietate, acesta nu a putut oferi poliţiştilor detalii cu privire la ceea ce i s-a întâmplat.

În următoarea zi, respectiv 08 martie, în urma unor activităţi informativ-operative efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul a fost tâlhărit şi au identificat doi tineri din municipiu, bănuiţi de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate şi restituit părţii vătămate.

În baza probatoriului administrat, ieri, 18 martie, aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.

Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată Poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului!

Citește și

Comentarii