Fenomenul absenteismului se menţine în rândul elevilor, cu toate activităţile preventive de conştientizare şi acţiunile anterioare desfăşurate.

Astfel, în timpul acţiunii executate în municipiul Sighetu Marmaţiei, în decurs de câteva ore, cadre didactice împreună cu jandarmii sigheteni, au surprins şi identificat un număr de 7 elevi, cu vârste între 15 - 18 ani, care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în timpul programului educaţional.

Conform prevederilor H.C.J. 38/2003, art. 2, lit. j, tinerii au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale.

Reamintim elevilor că absenteismul este folosit ca o formă de agresiune pasivă împotriva şcolii, fără a le mai fi frică de posibilele pedepse ce ar surveni atât din partea conducerii instituţiilor şcolare, cât şi a părinţilor.

Absenteismul este primul factor asociat in mod direct cu abandonul şcolar, dar poate fi înţeles şi ca un tip de conduita evazionistă stabilă, permanentă ce reflectă o atitudine lipsită de respect, interes, motivaţie şi încredere în educaţia şcolară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și