Expoziția este dedicată Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, prăznuită de Biserică la 8 septembrie, prima mare sărbătoare din anul bisericesc.
Sfânta Scriptura nu ne oferă informații despre Nașterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat în scrierile apocrife.

Provenind din ebraicul „Aia”, Maria înseamnă „Doamna”, dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi și de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci „cea draga”, „cea iubită”. Maica Domnului are în calendarul creștin 9 zile de pomenire.

Expoziția a fost deschisă, nu numai pentru a reprezenta un act artistic, care presupune o tehnică specială, dar mai ales pentru a marca prin acest gest Nașterea Maicii Domnului.

Autorii lucrărilor de pe simeze sunt elevii prof. Irina Szemkovics și Gigel Țînțaș, care, deși folosesc o tehnică diferită, abordează o tematică comună, inspirată din subiecte religioase. Acest lucru îi individualizează, într-o zonă unde această preocupare este rară, pictorii de icoane fiind puțini. Pe prof. Irina Szemkovics și Gigel Țînțaș îi leagă și activitatea desfășurată la Școală de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetu Marmației, unde d-na Irina Szemkovics este profesor la clasa de iconografie, iar dl. Gigel Țînțaș- cunoscut mai mult ca artist fotograf, a lucrat câțiva ani la această prestigioasă instituție de cultură. Prin pictura icoanelor, prof. Irina Szemkovics realizează cu discreție obiectivul pregătirii tehnice în arta picturii pe sticlă, educația estetică și cea creștină. Alături de valoroșii profesori ai Școlii de artă, Irina Szemcovics, talentată, cu o grațioasă modestie, oferă personal și cu elevii pe care îi îndrumă, evenimente expoziționale de mare valoare.

Ioanele pe pânză sunt cele mai vechi Icoane Ortodoxe din istorie, începând cu Marama Veronicăi, femeia care a avut curajul să șteargă Sfânta Față a Domnului Iisus Hristos pe Drumul Golgotei. Drept răsplată pentru curajul ei, Mântuitorul Iisus Hristos îi dăruiește prima icoană din istoria creștină, adică Sfântul Chip imprimat pe marama ei.

În mod exclusiv tehnic, există diferențe de natură fizică între icoanele pe pânza și cele pe sticlă, cele pe pânza fiind mai ușor de mutat, de așezat, chiar de transportat. icoanele pe sticlă, fiind mai fragile, necesită o atenție deosebită la așezarea, mutarea sau chiar curățarea ei.

Din punct de vedere etnografic, în țara noastră, icoana pe sticlă s-a afirmat drept un gen al artei populare practicat aproape exclusiv în Transilvania și care trebuie pus în legătură cu unele influențe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul sec. XVII și XVIII. Icoana pe sticlă trebuie înțeleasă în spațiul pentru care a fost ea concepută inițial, acesta fiind atât casa tradițională, cât și biserica din sat. La loc de cinste erau și sunt icoana Maicii Domnului cu Pruncul, cea a Mântuitorului, Sfânta Treime, sfinți protectori precum Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei, Sfântul Gheorghe – al pământului, Sfântul Ilie – al recoltei, Sfântul Dumitru – al păstoritului, Sfântul Haralambie, apărător de boală s.a.

Icoana pe sticlă este din punct de vedere tehnic (și artistic), o creație mai ales individuală, cu specific național în care totuși un loc important îl ocupa iconografia ortodoxă de tradiție bizantină. Tehnica icoanelor este complicată și specifică. Alegerea culorilor aparține pictorului; pictorul își are culorile lui preferate. În pictura pe sticlă - din această expoziție- sunt folosite culori cu pigmenți și ulei de in și foița de aur.

Înainte de începerea picturii, sticla a fost curățată cu atenție de orice pete de grăsime. Aceasta tehnică asigură o rezistență considerabilă și împiedică exfolierea stratului pictural.

Expoziția de la sala Radio, confirmă talentul autorilor, a fost vernisată într-un moment potrivit, propunând sighetenilor lucrări cu dublă semnificație și funcționalitate: obiect de artă , dar și religios, ce se cuvine să se afle în fiecare casă.

Prof.dr. Dorel Todea

Citește și