Întâi, s-a zvonit că un număr de 300 de „monarhiști” (cam mulți pentru Sighet!) vor organiza o contra-manifestație, în aceeași zi și în același loc, în fața Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, pe motiv că acolo ar trebui să se amplaseze o statuie a Regelui Ferdinand și nu a altcuiva, de parcă cineva i-ar fi împiedicat pe respectivii să ridice (și) o statuie a Regelui Ferdinand, de parcă nu ar mai exista alt spațiu potrivit pentru o încă o statuie în jurul clădirii respective și de parcă Jean Bălin nu ar fi fost el însuși un rege în felul său, adică un rege al culturii și gândirii.

De aceea, ca să prevină ceva incidente neplăcute, organizatorii au procedat ca la susținerea publică a tezei de doctorat de către Elena Ceaușescu, anume au anunțat pentru dezvelire ora 13.00, dar au ținut evenimentul cu vreo jumătate de oră mai devreme, cu o prezență mai discretă, dar cert partizană pro domo și non-vindicativă.

Ironia obiectivă este că acuma, mai luna trecută, se declarau monarhiști de ocazie, anti-Bălin, indivizi care în urmă cu vreo 20 de ani erau, în primul rând, împotriva Regelui Ferdinand, făceau în dreptul gurii suspensii fine împotriva ideii ca Liceul Pedagogic să-și reia numele pe care l-a purtat cu nedisimulată mândrie în perioada interbelică. Placa repetată a acestei retorici desuete era că: „ce a făcut Bălin pentru Sighet?”, interogație care denotă lipsă de înțelegere față de cultura majoră ca atare, față de faptul că o personalitate de mare anvergură „face ceva” pentru o localitate oarecare în mod involuntar, prin simplul fapt că s-a născut sau a trăit o vreme acolo.

Cine ar mai fi auzit azi de satul Rășinari de lângă Sibiu, dacă acolo nu s-ar fi născut Goga și Cioran, sau cine ar mai fi auzit azi de fostul sat Hordou, actualmente numit Coșbuc, din ținutul Năsăudului, dacă acolo nu s-a fi născut poetul George Coșbuc? Încă o dovadă că Jean Bălin a fost un om mare este că, iată, el stârnește invidii ignobile și resentimente inavuabile, chiar și la peste nouă ani de la moartea sa.

Dincolo de oricare alte considerente conjuncturale, statuia lui Jean Bălin este o reușită estetică de for public prin ea însăși. Sculptorul băimărean Ion Marchiș, de altfel un prieten apropiat al filosofului nostru, a reușit să-i redea foarte bine caracterul, un zâmbet fin pe buze, semn al unei ironii incisive à la Voltaire, privirea marcată de un astigmatism superior, care îi permitea să privească lumea de sus și să sugereze răspunsuri în doi peri.

Statuia a fost realizată integral pe cheltuiala unui grup de inițiativă privată, condus de către prof. univ. dr. ing. Ștefan Marinca din Irlanda, format din câțiva foști prieteni ai lui Jean Bălin, care au contribuit generos la finanțare și, unii dintre ei, au preferat să rămână anonimi. Nici Primăria municipiului Sighet, beneficiara într-un fel a acestui monument de for public, și nici primarul Ovidiu Nemeș personal, și el cu origini în Călinești, nu au contribuit cu absolut nimic, după cum nu au contribuit cu nimic nici mulți dintre foștii elevi ai filosofului, azi oameni cu stare, și pe care Jean Bălin i-a făcut oameni.

Asta nu l-a împiedicat însă pe dl. primar al municipiului Sighet Ovidiu Nemeș să caute să își adjudece evenimentul pentru sine, în sensul vizibilității publice, să condiționeze prezența sa la ceremonie de absența altor persoane din opoziție, și să țină el însuși singurul discurs mai amplu, menit să sugereze o relație privilegiată a sa cu filosoful omagiat, vrând parcă să împlinească neapărat profeția lui Eminescu din Scrisoarea I: „Iar deasupra tuturora va vorbi vr’un mititel, / Nu slăvindu-te pe tine, – lustruindu-se pe el”.

prof. univ. dr. Nicolae IUGA