Se pare că unii comercianţi maramureşeni au dus la extrem înţelesul expresiei „a face bani din orice”. Şi dacă acest slogan se aplică pe domeniul afacerilor care vizează pompele funebre, atunci profitul este garantat, scrie InfoMM.ro.

În acest context, un magazin din Sighetu Marmaţiei vinde credincioşilor lumânări confecţionate din lemn, care în mod normal ar trebui să fie fabricate exclusiv din ceară sau parafină.
Gheorghe Zubaşcu ne-a semnalat faptul că, în timp ce lua parte la o înmormântare, pe Valea Izei, în localitatea Şieu, a constatat că lumânarea pe care o ţine în mână s-a stins brusc şi a început să simtă miros de lemn ars. În acel moment, s-a uitat mai atent şi a văzut că de fapt ceea ce ţine în mână, pe post de lumânare, era un fals. Practic, în loc de fitil, cei care au fabricat lumânarea au pus o bucată de lemn.
„Sub stratul superficial de parafină, care nu era mai gros de maximum un centimetru, se afla o bucată de lemn cu lungimea de aproximativ 50 centimetri. Am aflat că aceste aşa-zise lumânări au fost cumpărate, de o persoană din Ieud, de la un magazin care nu are nicio legătură cu biserica, situat undeva în Sighetu Marmaţiei”, a povestit Gheorghe Zubaşcu. Acesta a mai adăugat că pentru respectiva înmormântare au fost achizioţionate şase astfel de lumânări, preţul de vânzare fiind de 25 lei/bucată.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş au precizat că, până în momentul de faţă, nicio persoană nu a reclamat aceste lumânări din lemn.
Comentarii