Știri Sighet247.ro: SIGHET - Mai mulți elevi chiulangii au fost sancționați de către Jandarmi

În această săptămână, Jandarmeria Maramureş în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, au acţionat în baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, au desfăşurat acţiuni comune pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

SIGHET - Mai mulți elevi chiulangii au fost sancționați de către Jandarmi

În timpul acţiunilor de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, jandarmii au identificat mai mulţi elevi care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ, în timpul programului educaţional. Toate persoanele au fost sancţionate contravenţional cu avertismente scrise, iar lista cu elevii depistaţi a fost transmisă instituţiilor de învăţământ în vederea luării măsurilor disciplinare specifice.

În altă ordine de idei, pe timpul executării misiunilor specifice de menţinere şi asigurare a ordinii publice în săptămâna curentă, jandarmii maramureşeni au constatat mai multe situaţii de nerespectare / încălcare a prevederilor legale, fiind sancţionate un număr de 13 persoane cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei.

GIULEȘTI - Cine fuge repede, nu va fugi mult timp! Un hoț din Câmpulung la Tisa a încercat să fugă de poliție cu bunurile furate în portbagaj
Prefectura Maramureș are o nouă pagină web, „modernă și dinamică”
Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop și pe Dealul Ștefăniței
FOTO: TĂUŢII MĂGHERĂUŞ - Accident rutier soldat cu o persoană încarcerată
AVERTIZARE METEO - Cod galben de vânt și ninsori în județul Maramureș
Mihai Eminescu, sărbătorit la Liceul Tehnologic Forestier
ABRAMBURICA IS BACK: MINISTERUL EDUCAȚIEI - Liviu Marian Pop PLEACĂ, Ecaterina Andronescu REVINE
Peste 1.200 cazuri de infecţii respiratorii la început de an, în Maramureş
Începe vânătoarea-măcel de mistreți de la Balc
VOLEI - Știința Explorări Baia Mare joacă în deplasare la SCMU Craiova
Patru maramureşeni încarcerați pentru infracțiuni la regimul circulației
Avertisment WhatsApp - Cel mai periculos virus de până acum le poate monitoriza activitatea
Președintele Klaus Iohannis a greșit decretul privind desemnarea Vioricăi Dăncilă la funcția de prim-ministru
FOTO: SIGHET - Peste 350 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii sigheteni în Piaţa Agroalimentară
Sighetu Marmaţiei - Tânăr din Brăila, urmărit naţional, depistat de poliţişti
Circulație rutieră în condiții de iarnă pe drumurile naționale din Maramureș
Tenis - Simona Halep s-a calificat fără probleme în turul al treilea la Australian Open
FOTO&VIDEO: BERBEȘTI - Urmărire ca în filme pentru prinderea unui contrabandist de țigări
FOTO - O familie din Leordina a ajuns cu mașina în râu
Viceprimarul Sighetului, Ildiko Beres, amenință că îl va da în judecată pe consilierul Nicolae Iuga, pentru că a făcut public că nora domniei sale participa la Concursul „măsluit” din Primărie
O întâmplare bizară petrecută pe 15 ianuarie 2018, la sărbătorirea lui Mihai Eminescu în Transcarpatia, Ucraina
Bărbat dispărut de acasă în urmă cu zece luni
Averea Vioricăi Dăncilă, propusă de PSD pentru funcția de premier
Guvernul ceh demisionează
Modificări 2018: Ce s-a schimbat la CASS, pentru angajatori și salariați, față de anul trecut
Peste 50 de persoane fizice şi juridice verificate ieri de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice
Mai sunt două zile pentru a vă înscrie la concursul pentru ocuparea posturilor scoase la concurs de I.P.J. Maramureş
Circulaţi prudent pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei! Două accidente în Maramureș din cauza zăpezii
Preşedintele Iohannis se consultă cu formaţiunile parlamentare pentru desemnarea unui premier
Pâinea s-a scumpit deja în magazine
ATENȚIONARE - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Gutâi
Un lider sârb din Kosovo a fost asasinat
Motivul pentru care bitcoin a scăzut marți cu 20%
Un meteorit a căzut în apropiere de Detroit provocând un cutremur de mică intensitate
Délibáb, adică Fata morgana