Concursul se va desfășura în temeiul prevederilor H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice pentru înscriere la concurs:

a) să fie absolvent de studii medii, cu diplomă de bacalaureat;
b) disponibilitate la program de lucru în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale datorită specificului instituţiei muzeale, cu acordarea zilelor libere corespunzătoare celor lucrate;
c)vechimea în muncă nu este necesară;
d) cunoașterea unei limbi de circulație internațională constituie avantaj.


Calendarul desfășurării concursului:

- 31 mai 2022 – 7 iunie 2022, ora 1500 - înscrierea candidaţilor prin depunerea dosarului de concurs la sediul Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, str. Piața Libertății nr. 15;
- 8-9 iunie 2022 - selectarea dosarelor şi afişarea rezultatelor;
- 16 iunie 2022, ora 1000 – proba scrisă;
- 16 iunie 2022, ora 1600 - afişarea rezultatelor;
- 17 iunie 2022, ora 1000 - – depunerea contestațiilor;
- 20 iunie 2022 - soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor;
- 22 iunie 2022, ora 1000 - interviul;
- 22 iunie 2022, ora 1600 - afişarea rezultatelor interviului;
- 23 iunie 2022, ora 1000 – depunerea contestațiilor;
- 24 iunie 2022, ora 1600 - soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale în urma soluționării contestațiilor interviului;

Candidaţii vor prezenta la înscriere un dosar de concurs ce va conţine următoarele documente:

a) cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.

Actele prevăzute la lit. b)- d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Bibliografie

1. Legea nr. 311/2003, Legea muzeelor și a colecțiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, republicată
2. Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare, republicată
3. Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice
4. Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor
5. Legea nr.. 319/2006, a securității și sănătății în muncă
6. Regulamentul de Organizare și Funcționare al Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și