Echipajele de jandarmerie ce au acţionau pe raza municipiului Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei pentru menţinerea ordinii publice în acest început de săptămână au sancţionat două persoane care tulburau ordinea şi liniştea publică prin provocare şi participare la scandaluri.

Astfel, în data de 14 ianuarie a.c., jandarmii sigheteni au aplanat un conflict între două persoane, conflict izbucnit într-un mijloc de transport aflat în staţionare. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând pe Ştefan R. şi pe Vasile B., ambii de 18 ani din Bârsana, care în conformitate cu Legea 61/1991, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei fiecare.
Un al doilea incident a avut loc în Baia Mare, în data de 13 ianuarie a.c., jandarmii aplicând un avertisment scris pe numele unui tinere, Nicoleta R. de 19 ani, care a provocat scandal faţă de tatăl ei.