Sâmbătă, 05 ianuarie, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei s-au sesizat din oficiu că un autoturism este condus de către o persoană aflată în stare de ebrietate. În momentul în care a observat echipajul de poliţie, bărbatul care conducea maşina a oprit pe strada Bogdan Vodă din municipiu şi a încercat să fugă.

A fost prins imediat şi identificat: un bărbat de 33 de ani, din comuna Rona de Sus. Întrucât emana haleenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Un caz similar este cercetat de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă. În timp ce acţionau pe raza comunei Ieud, aceştia au oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că acesta avea o concentraţie de 0.91 mg/l alcool pur în aerul expirat iar verificările efectuate au relevat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.

La Baia Mare alcoolul la volan a făcut o victimă. O femeie de 50 de ani, pasageră într-un autoturism condus de un şofer în stare de ebrietate, a fost rănită după ce persoana de la volan a pierdut controlul şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul parcat în afara părţii carosabile.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o concentraţie de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

Citește și

loading...