„Nu s-a pus în discuție această problemă. Orice modificare, dacă va apărea, va fi anunțată” – a spus Călina Pop, șefa Serviciului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple. „Nu se pune problema închiderii punctelor de lucru mobile din municipiul Sighetu Marmației, respectiv orașul Borșa de preluare a solicitărilor/documentelor în vederea eliberării pașapoartelor”, a confirmat și Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului.

Primarii Sorin Ion Timiș (Borșa) și Horia Scubli (Sighet) au atacat frontal problema cu reprezentanții prefecturii și ai Serviciul de pașapoarte, argumentând nu doar necesitatea acestor puncte, ci și prelungirea programului lor.

„Ne lăudăm că într-un an s-au eliberat 26.000 de pașapoarte. Poate sună bine în raport cu alte județe, dar ținând cont de populația și de specificul Maramureșului și de faptul că valabilitatea pașaportului e de 5 ani, necesarul ar fi mai mult decât dublu – circa 60-70.000 pașapoarte pe an. Serviciul de pașapoarte e o instituție a statului care prestează servicii către populație, nu un SRL care pune pe primul plan rentabilitatea. Iar Maramureșul Voievodal înseamnă aproape jumătate de județ și trebuie tratat ca atare” – a spus Sorin Ion Timiș.

Argumentele prezentate au fost convingătoare, astfel că părțile au agreat ideea ca, de la 1 iunie 2018, programul ghișeelor din Borșa și din Sighet să fie săptămânal, în fiecare joi, între orele 09.00 și 16.00, iar în august – când e vârful de sarcină – câte două zile pe săptămână. Până atunci se dorește și rezolvarea unei probleme tehnice: și în Borșa și Sighet, documentația să poată fi încărcată electronic în sistemul Serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple.

La nivel local s-a căzut de acord. De-acum totul depinde de decizia Direcției Generale de Pașapoarte.

Citește și

loading...