Ieri, 16 iunie a.c., în jurul orei 01.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 54 de ani.

La verificări, colegii noștri au constatat faptul că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Conform documentelor emise de către Judecătoria Baia Mare, cetățeanul ucrainean are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni pentru infracțiuni contra proprietății.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Maramureș în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Citește și

Comentarii