Împreună au gândit un program educativ, dar și recreativ în care învățarea se face de ambele părți prin mijloace neconvenționale. Astfel Zilele Școlii nu sunt doar o ocazie festivă sau de divertisment, ci și un mod inedit de a aprofunda cunoștințe, a crea ocazii, a valorifica talente sau a educa spiritul inovativ, civic sau academic.

Activitățile dedicate Zilelor Școlii vor începe de dimineață, la ora 8.00 și vor continua până spre seară. Elevii au o ofertă variată de evenimente la care vor participa și pe care le vor savura din plin. Programul va cuprinde o largă paletă de domenii și activități. Cei interesați de științe vor putea să participe la experimente demonstrative din sfera chimiei si fizicii, vor vedea cum se construiește un uscător de plante medicinale sau cum pot să economisească resursele în propria gospodărie.

Cei pasionați de matematică vor participa la sesiuni de referate și prezentări de probleme și soluții inedite. Iubitorii de limbi străine vor putea participa la o petrecere de Halloween sau își vor aprofunda cunoștințele despre testele Cambridge.

Pentru cei care mișcarea este importantă, campionatul de fotbal gimnaziu și cel de streetball vor fi atracția zilei. Cei care iubesc literatura și tradițiile vor putea să ia parte la prezentarea unor piese de teatru ca Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry sau Cântăreața cheala de Eugen Ionesco, la ateliere de creații literare, la expoziții sau la spectacolul deja devenit celebru al naționalităților, unde doritorii vor putea degusta din bucatele specifice fiecărei naționalități reprezentate. Pentru cei interesați de o planetă curată și o viață sănătoasă, dezbaterile legate de reciclarea de deșeuri și pachețelul sănătos vor fi extrem de utile.

Conferința pe tema istoricului liceului nostru, dar și activitățile outdoor, premierea rezultatelor de excepție sau seminarul de estetica urbana vor completa paleta larga de activități oferite elevilor. Zilele Școlii nu se puteau încheia altfel decât cu spectacolul de divertisment și umor Balul Bobocilor.

De data aceasta cei mai tineri liceeni, vor păși la ora 17.00 direct de pe covorul roșu pe scena Palatului Cultural din Sighet.
Acest moment din an este pentru fiecare persoană care lucrează sau învață în liceul nostru, un prilej de bucurie. Ne reamintim de ce facem în fiecare zi ceea ce facem, arătăm că ne pasă de comunitatea în care trăim, demonstrăm că vrem să învățăm permanent unii de la alții și ne simțim bine făcând toate astea.

Zilele Școlii sunt și în acest an sărbătoarea noastră care scoate ce e mai bun, creativ și altruist din noi. Nu e doar o simplă zi ca oricare alta, ci e șansa noastră de a demonstră încă odată încrederea noastră în puterea formatoare și transformatoare a educației.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și