În jurul orei 13.45, un elicopter SMURD a aterizat în apropierea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, pentru a prelua un pacient.

“Este vorba despre un pacient bărbat în vârstă de 53 de ani din Sighetu Marmației, care a suferit un politraumatism cu traumatism cranio-cerebral sever, rănit în urma unui accident. Din cauza complexității leziunilor suferite, s-a decis transferul său la Spitalul Județean de Urgență Constantin Opriș”, a declarat, pentru Glasul Maramureșului, Mariana Șimon, directorul medical al Spitalului Municipal Sighetu Marmației.

Conform informațiilor noastre, bărbatul se numește Istvan D. și a fost surprins și accidentat pe trecerea de pietoni din fața complexului Curtea Veche, în dimineața zilei de luni. Medicii au declarat că prognosticul în ceea ce privește evoluția stării sale este rezervat.


Preluare: axanews.ro - Cătă ȚINEGHE, Liviu ȘIMAN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și