Ieri, 31 iulie 2014, la nivelul S.T.P.F. Maramureş s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 22.00, un echipaj al politiei de frontieră a identificat în trafic, pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, un autoturism cu numere specifice Angliei, despre care aveau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană. Lucrătorii noştri au procedat la urmărirea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase pentru oprirea acestuia, moment in care şoferul a accelerat si s-a deplasat în mare viteză spre centrul orașului. La scurt timp, conducătorul vehiculului a oprit brusc lângă o benzinărie și a abandonat mașina. În autoturism se afla o persoană de sex feminin, Lenuța R., de 26 ani, domiciliată pe raza județului Maramureș, iar în mașină au fost depistate mai multe pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză si autoturismul au fost duse la sediul STPF în vederea continuării cercetărilor. Astfel, a fost efectuat un control amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care în portbagaj, în bara din spate, precum si într-o geantă care se afla pe bancheta din spate, a fost descoperită cantitatea de 722 pachete cu țigări de proveniență ucraineană. În cadrul cercetărilor a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat, Ilie R., în vârstă de 41 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Totodată, întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 6.300 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Sarasău: Țigări descoperite și confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au descoperit și confiscat peste 2.500 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 22.000 lei care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere. Azi, în jurul orei 8.00, un echipaj al poliției de frontieră care executa post control pe DN19, pe raza localității Sarasău, a observat un autoturism care a oprit brusc la aproximativ 100 m, iar conducătorul auto a abandonat mașina și a fugit înspre centrul localității Sarasău. Lucrătorii noștri au trecut la urmărirea bărbatului, care a fost reținut imediat și identificat ca fiind, Cosmin G., de 27 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete care conțineau țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia împreună cu șoferul la sediul poliției de frontieră în vederea efectuării unui control amănunțit. În urma controlului, au fost descoperite 3 colete care conțineau cantitatea de 2.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 22.000 lei. Conducătorul auto este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Autoturismul în valoare de 4.400 lei, folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

8 kilograme de tutun fără documente legale confiscate la Petea

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au descoperit si confiscat 8 kg de tutun pe care un cetățean maghiar a încercat să le introducă ilegal în tară. Ieri, 31.07.2014, în jurul orei 19.30 s-a prezentat în P.T.F. Petea, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul maghiar Sandor D., de 63 ani, conducând un autoturism marca Suzuki. Existând suspiciuni că acesta transportă produse accizabile fără documente legale, asupra mașinii a fost efectuat un control amănunțit. Astfel, în portbagaj a fost descoperit un rucsac în care se aflau 16 pungi care conțineau 8 kg de tutun care nu era marcat si pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta nici un document de proveniență. Bărbatul este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste 1 kg de tutun de fumat. De asemenea întreaga cantitate de tutun în valoare de 800 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

1.800 pachete cu țigări, ascunse într-un autoturism

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret au descoperit ascunse într-un autoturism 1.800 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Ieri, 31.07.2014, în jurul orei 11.00 s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român Lazăr T., în vârstă de 55 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, conducând un autoturism marca „Chysler”. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă în bord, sub preșurile mașinii si sub bancheta din spate, precum si într-o geantă de voiaj 1.800 pachete cu ţigări, marca „Viceroy” de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 2.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei.

Citește și

loading...