Știri Sighet247.ro: SIGHETU MARMAȚIEI - Furt din magazinele Kaufland și Carrefour

Un bărbat a sustras bunuri din incinta magazinului „Kaufland”, din localitatea Sighetu Marmaţiei, fiind predate patrulei de jandarmi.

SIGHETU MARMAȚIEI - Furt din magazinele Kaufland și Carrefour În data de 20.11.2013, în jurul orei 15:00, numitul Mircea Adrian M, s-a deplasat la magazinul ,,Kaufland”, cu intenţia de a sustrage unele bunuri pe care ulterior să le valorifice pentru a obţine bani. Astfel, după ce a intrat în magazine, se deplasează la raionul cu băuturi alcoolice, luând de pe rafturi 2 sticle cu wisky, la un litru fiecare, pe care le ascunde sub îmbrăcăminte.

Ajungând la casele de marcat, făptuitorul trece de acestea fără să prezinte bunurile ascunse sub haine, atrăgând atenţia agenţilor de pază. La ieşirea din magazin este oprit de aceştia, fiind condus în camera de interpelare până la sosirea jandarmilor.

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii faptei furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, cu trimiterea dosarului la

TORNADĂ într-o comună în Ialomiţa! Vijelia a răvăşit localitatea şi a provocat pagube mari!
Controale sanitar-veterinare la pensiunile agroturistice din Maramureș
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marți, 23 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 23 mai
FOTO - Ţigări în valoare de peste 68.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră
Încă un weekend cu intracțiuni rutiere
Polițiștii maramureșeni au fost la datorie în weekend
Vehicul sustras din Franţa, identificat de poliţiştii din Maramureş
Coreea de Nord confirmă că a lansat cu succes o rachetă balistică
Săcel - Monument dedicat lui Pintea Viteazul şi lui Florin Piersic
BACALAUREAT 2017. De azi încep ÎNSCRIERILE! Modele de subiecte şi calendarul complet
Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 18 aprilie 2017, cu o valoare de 144 de lei
Bătaie în centrul Clujului între fanii lui U Cluj și cei ai Stelei
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 22 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru luni, 22 mai
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune
SĂRBĂTORI: Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 21 mai
O  CARTE, DUMINICA: „Sapho” de Alphonse Daudet
LIVIU DRAGNEA - „Ambasador al Turismului Maramureșean”. Acesta promite bani pentru reabilitarea DJ Vadu Izei - Săcel
VIDEO - Inundații în Sighet după ploaia torențială din această dupăamiază
Când leprele-s la guvernare, tot omul vina lui o are ...
MOȘ IOAN COLȚ și ANAF-ul: Scenă ANTOLOGICĂ pe Someș când ultimul podar a fost amendat de inspectori
Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău
Tratament pentru obezitate - Balonul cu apă din stomac. Află cum funcționează nouă invenție
Felix, selfie cu o femeie goală. Să fie Mihaela Rădulescu?
Omar este probabil cea mai lunga pisica din lume
COMISIA DE MUNCĂ DIN SENAT - Indemnizatii majorate pentru primari
Simona Halep, calificată în semifinale la Foro Italico
VIȘEU DE SUS - Conferinţa preoţească de primăvară
METEO – Va fi o VARĂ toridă, cu furtuni puternice şi o perioadă de secetă
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 20-21 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 20 mai
Cutremur cu magnitudinea de 3,4 în județul Vrancea, azi dimineața
Cartel ALFA protestează față de organizarea dezbaterii publice privind proiectul legii salarizării