La acțiune au participat polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului Rutier, cu sprijinul unor specialiști din cadrul Registrului Auto Român și Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș.

Au fost verificate în jur de 80 de autovehicule, zece operatori economici care desfășoară activități de transport persoane în regim taxi, precum și doi operatori economici care efectuează reparații autovehicule rutiere. Dintre aceștia din urmă, unul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 lei, iar alte opt sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii nr 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activității operatorului economic, până la obținerea unei noi autorizații tehnice, emisă de autoritățile competente în domeniu.

De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier, cei de la Poliția orașului Borșa și de la Secția 6 Sarasău au aplicat 40 de sancțiuni la regimul circulației rutiere în valoare totală de aproape 40.000 de lei. Au fost reținute șase permise de conducere și au fost ridicate 4 certificate de înmatriculare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și