„Într-adevăr așa este. Ca să mă exprim plastic, aș spune de la început, că noi suntem parcă cu reflexe inverse ca și autoritate și de transport și ca autoritate de control pe linia aceasta. De ce spun asta? Fără nicio doză de pesimism, sincer eu vă spun că mi-am luat gândul de a se face ceva de către cei care au atribuții de control.

Am făcut multe sesizări și adrese către Consiliul Local, acționarul unic al societății noastre, Primărie, Poliția Națională-Serviciul Rutier Sighet, ARR Maramureș, Poliția Locală, prin care făceam cunoscut faptul că sunt stații de autobuz ale noastre folosite de nenumărați pirați, fie la capăt de linie, fie în centrul municipiului. Din păcate, nu s-a luat nicio măsură. În plină perioadă de pandemie, așa cum spuneam, se acționează invers. Nu contează că acești pirați ne sauflă de sub nas călătorii, care se expun riscurilor. Nu se știe dacă cei care practică pirateria au asigurare, ITP, etc, nu folosesc niciun mijloc de protecție.

În autobuzele noastre nu este permis accesul călătorilor care nu poartă mască de protecție. Vedem în fiecare zi, mai ales în orele de vârf, cum stațiile noastre sunt ocupate de orice alt autovehicul, în afară de autobuze. Sunând la Poliția Locală, spre surprinderea și indignarea mea, șeful acestei instituții, m-a trimis să apelez 112 ca să fac sesizare, că doar așa se poate trimite un echipaj. Era vorba de un pirat care de ani de zile ne face probleme. Până când vine un echipaj piratul fuge și își vede de treabă. Ce să mai așteptăm de la Consiliul Local sau Primărie, care are în administrație aceste stații de autobuz.

Nu beneficiem de curățenie, de o bancă în aceste stații. Bine ar fi ca și Comisia de Circulație, care a fost reânființată în urmă cu 2 ani , să se implice. Eu de abia aștept o intervenție a organelor de control pe linia asta, ca să văd măsurile ce se vor lua. În momentul în care se dorește un serviciu public de transport călători, pachetul de acțiuni pe care trebuie să îl ia Primăria este obligatoriu. Mă refer la amenajarea de stații, igienizarea lor, inscripționarea, crearea de condiții de îmbarcare și debarcare în deplină siguranță, și nu starea de nepăsare care există în prezent.

Pirateria trebuie rezolvată pentru totdeauna. Vă dau un exemplu dramatic. Ce s-ar fi întâmplat dacă cei abilitați își făceau datoria pe legea care reglementează administrarea unui serviciu public de călători și nu era lăsată o firmă de transport concurentă nouă, total în afara legii, să staționeze pe strada Alexandru Ivasiuc, când, din nefericire, s-a produs un accident mortal, victimă fiind un elev care venea la școală cu autobuzul. Acesta a coborât și a fost susrprins și accidentat. Poate că acel copil era în viață și nu-și permitea nimeni să folosească calea rutieră fără nicio stație de autobuz”, a spus Grigore Șteț, director Societatea Mara Nord.


Preluare: axanews.ro - Liviu ȘIMAN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și