Într-o zi de sâmbătă, împreună cu consilierul local Nicolae Iuga, intrăm pe poarta Detașamentului de Pompieri Sighet. După o discuție avută în prealabil cu lt. col. Adrian Vlașin, comandantul instituției, ne îndreptăm spre garajul de unde este scoasă autoscara. Privim cu admirație la această bijuterie a tehnicii menită a ușura munca celor care, adesea cu riscul vieții, salvează vieți și bunuri materiale. Echipa operativă care deservește autoscara se desfășoară după un algoritm bine definit și în câteva minute autoscara este operațională. Este conectat sistemul de alimentare cu apă, iar brațul se deschide încet dar ferm către înaltul cerului.

Privind spre scara care se profilează pe verticală ne dorim și noi să urcăm spre “paradis”. Sub îndrumarea atentă a operatorului care deservește nacela autoscării ne echipăm cu accesoriile de protecție. La o comandă dată de la consola de comandă a nacelei, motorul se turează și începem să ne ridicăm ușor spre cer. Ajunși la înălțimea de 40 de metri, privim Sighetul așternut la picioarele noastre. Efectuăm rotiri sprea dreapta și stânga, după care este pornit tunul de apă. Jetul puternic se disipează la orizont. Te încearcă o senzație aparte. Operatorul mânuiește cu mișcări sigure tunul de apă și îl îndreaptă către direcția dorită. După explicațiile date de către cel care ne-a însoțit în “escapada către pardadis”, începem coborârea.

Dorind să aflăm mai multe stăm de vorbă cu maistrul militar Valentin Codrea. “ Este vorba de o autoscară de intervenție, salvare și stingere a incendiilor la înălțime. Are o lungime de 42 m. Tunul de apă are o rotire la 360 de grade. Autoscara poate fi folosită și ca macara, după detașarea nacelei. Poate ridica o greutate de până la patru tone. Se poate interveni cu ajutorul autoscării la incendii în cazurile unor imobile înalte, acoperișuri, instalații industriale etc. Ne ajută foarte mult în îndeplinirea misiunilor specifice”, a spus Valentin Codrea.

La despărțire de pompierii sigheteni mai aruncăm o privire către echipa care reintroduce autoscara în garaj unde va sta până la următoarea intervenție. “Pentru mine a fost o experiență inedită. Am putut vedea la lucru această modernă autoscară. Sunt sigur că își va dovedi utilitatea și va contribui la ușurarea derulării activităților specifice ale pompierilor sigheteni”, a spus Nicolae Iuga, consilier local.

“Ne bucurăm că am putut să vă prezentăm un crâmpei din activitatea noastră. Vă așteptăm să ne mai vizitați. În curând vom derula un amplu exercițiu de intervenție la înălțime în cadrul căruia vom folosi moderna autoscară”, a spus lt. col. Adrian Vlașin.


Preluare: axanews.ro - Liviu ȘIMAN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și