“Ne confruntăm cu o situaţie neplăcută. Înţeleg că Sighetul are un buget de austeritate, dar nu m-am gândit că o să ajungem într-o situaţie de subfinanţare pe subvenţii. Sunt obligat să atrag atenţia că putem ajunge în situaţia din care am ieşit cu mare greu. Se adună penalităţile şi dobânzile. Furnizorul de combustibil a ajuns la capătul înţelegerii. Ne-a tot alimentat autobuzele fără a fi plătit. Activităţile de transport trebuie să funcţioneze într-un mod eficient. Avem nevoie urgentă de fonduri de la bugetul local, aşa cum ni s-a promis. Flota noastră este învechită. În curând va pica. Avem datorii la combustibil în valoare de 150.000 lei, iar la ANAF, cu tot cu penalităţi, de 400.000 lei. Este păcat de efortul pe care Consiliul Local l-a făcut când ne-a salvat de faliment. Riscăm să ajungem din nou în aceeaşi situaţie. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă pică transportul de călători. De exemplu, facturăm către Direcţia de Asistenţă Socială Sighet 35 lei pentru un abonament lunar, dar costul real este de 70 de lei. Am avut înţelegere şi diferenţa a fost suportată de către noi. Nu ştiu cum ne vom descurca”, a spus Grigore Şteţ, director Maranord Sighet.

“Trebuie să găsim resursele financiare pentru a asigura transportul de călători. Sunt foarte supărată de faptul că noi, Consiliul Local, nu avem înţelepciunea să ne respectăm cuvântul pe care îl dăm şi hotărârea pe care o luăm. De ce trebuie să ajungem în situaţia în care să se plătească iarăşi penalităţi de către Maranord pe motiv că nu au fost bani? Haideţi să mai strângem şurubul şi să mai lăsăm plăţile astea făcute prea uşor pentru altceva şi să rezolvăm problemele care privesc cu adevărat populaţia Sighetului. Nu este normal să plătim penalităţi. Noi am plătit din cauza unei neglijenţe perpetuate de-a lungul anilor o sumă enormă ca să salvăm Maranord. Toate unităţile subordonate Consiliului Local şi care au datorii să vină compartimentul financiar cu tot ceea ce înseamnă factură neplătită şi care atrage după ea penalităţi. Nu este normal ceea ce se întâmplă. Serviciul financiar să le verifice pe toate în raport cu hotărârile pe care Consiliul Local le-a luat”, a spus Eugenia Godja, consilier local.

Citește și