“Personalul Primăriei Borșa rămâne în grevă pe perioadă nedeterminată, fiind imposibil să lucreze în aceste condiții. Angajații au intrat de ieri, 21 mai 2018 în grevă, fiind nemulțumiți de faptul că nu își pot îndeplini atribuțiile de serviciu din cauză că, încă de vineri, mai mulți membri ai Composesoratului Borșa, însoțiți de jandarmi și de un executor judecătoresc au pătruns în clădire, au spart rând pe rând birourile în căutarea unor anumite documente vechi, au fotografiat și filmat diverse documente, în acestea găsindu-se, probabil, și date personale ale cetățenilor, care, prin lege, sunt confidențiale.

Miza acestor căutări este reprezentată de o serie de documente vechi, originale, găsite în urmă cu puțin timp de către un cetățean la demolarea unei case în care cândva a funcţionat sediul composesoratului din oraş. Din aceste acte reiese că vechiul Composesorat Nobil Borşa ar fi deținut doar 6.036 hectare de pădure şi nicidecum peste 17.000 ha aşa cum au solicitat din partea statului de-a lungul anilor de procese.

Sub protecția unei încuviințări judecătorești, aceștia au intrat forțat în birouri, au spart cu bormașina încuietorile, folosind generatoare de curent puse în funcțiune de combustibili inflamabili, pe care i-au adus în clădire în recipiente simple, punând în pericol siguranța personalului care era în incintă.

Nu au scăpat neperchiziționate nici biroul primarului, al secretarului orașului și chiar Biblioteca Orășenească. Până când angajații nu vor avea convingerea că își pot îndeplini în siguranță atribuțiile de serviciu, aceștia vor rămâne în grevă. Situația din ultimele zile nu este de natură să asigure siguranța nici lor și nici cetățenilor care trec pragul instituției.”, este anunşul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Oraşului Borşa.