Halep, numărul doi mondial, a pierdut după o oră și 44 de minute un meci foarte disputat în primul set, cedând în primul rând pe plan psihologic.

Românca, finalistă anul trecut la Singapore, a început bine meciul cu Radwanska, a cincea favorită, și a condus cu 2-0 și 3-1. A urmat o revenire a polonezei, care a luat următoarele trei ghemuri (3-4) și a trecut la cârma jocului. Radwanska a fost mai agresivă și a ținut-o în defensivă, mult dincolo de linia de fund pe Halep. Constănțeanca a ratat câte trei mingi de break pe serviciul adversarei la 4-4 (un ghem lung de peste zece minute) și 5-5, și a dus meciul în tiebreak. Simona a jucat bine și a condus cu 5-1, dar s-a relaxat, polonezei i-au intrat câteva mingi incredibile și Radwanska și-a adjudecat setul cu un senzațional 7-5, după șase puncte consecutive.

Deși a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill, Halep a resimțit din plin șocul psihologic al pierderii setului și a reuși cu greu să își fructifice serviciul în ghemul inaugural al setului secund, după care nu a mai crezut în șansa ei și Radwanska a făcut punct după punct, câștigând cu 6-1.

Victoria reușită de Aga Radwanska i-a asigurat calificarea rusoaicei Maria Șarapova în semifinale, înaintea partidei de miercuri, cu Flavia Pennetta. Atât Radwanska, dar și Pennetta au șanse de a prinde celălalt loc ce asigură calificarea în semifinale.
Situația meciurilor directe dintre Halep și Radwanska era una egală înainte de Singapore, fiecare având patru victorii. Poloneza s-a impus în 2011 în turul al treilea la Australian Open, cu 6-1, 6-2, în 2012 în finala de la Bruxelles, cu 7-5, 6-0, în 2013 în semifinale la Auckland, cu 6-3, 6-1, și în 2014 în semifinale la Indian Wells, cu 6-3, 6-4. Simona a învins în turul al doilea la Roma, în 2013, cu 6-7 (2), 6-1, 6-2, de două ori în 2014, la Doha, tot în semifinale, 7-5, 6-2, și la Singapore, în semifinale, cu 6-2, 6-2, și anul acesta la Toronto, cu 0-6, 6-3, 6-1 în sferturi.

Halep a învins-o în primul meci la ediția din acest pe Pennetta cu 6-0, 6-3, apoi a fost întrecută cu 6-4, 6-4 de Șarapova, iar acum cu 7-6 (5), 6-1 de Radwanska.

Românca va primi pentru participare 304.000 dolari și 370 de puncte WTA.

Citește și