Halep (25 ani), cap de serie numărul șase la Foro Italico, a obținut victoria într-o oră și 20 de minute și va juca a treia ei semifinală la Roma, după cele din 2013 și 2015. A fost a noua victorie consecutivă obținută de Halep în ultimele două săptămâni.

Românca a dominat de la un cap la altul meciul cu Kontaveit (21 ani, 68 WTA), jucătoare venită din calificări. Halep a început în forță meciul și a avut 3-0 în primul set, înainte ca baltica să facă un break (3-1). Simona a câștigat din nou pe serviciul adversarei, iar apoi s-a desprins la 5-1. Jucătoarea noastră a ratat două mingi de set la 5-1, iar Kontaveit a luat ghemul, dar apoi Simona a încheiat cu 6-2, în 34 de minute.

Actul secund a fost ceva mai echilibrat, dar Halep a început tot cu break și a avut 2-0. Simona a avut două mingi de 3-0, dar în cele din urmă Kontaveit și-a făcut serviciul (2-1), iar apoi Halep s-a detașat la 4-1. Românca a mai slăbit ritmul, iar estoniana a avut o tresărire de orgoliu, apropiindu-se la 4-3. O importanță considerabilă a avut ghemul opt în economia meciului, Halep având 40-0, după care a salvat o minge de break și a făcut 5-3. Kontaveit s-a apropiat din nou, la 5-4, dar Simona a obținut victoria cu 6-4.

Halep a avut un procentaj foarte bun la al doilea serviciu (69%), iar la primul 61%. Românca a reușit mai multe mingi direct câștigătoare (17-15) și a comis mai puține erori neforțate (23-33).

Simona Halep o învinsese pe Kontaveit și în singurul lor meci direct de până acum, anul acesta, la Miami, în turul al treilea, cu 6-3, 6-0. Kontaveit le eliminase la Roma până în sferturi pe Andrea Petkovic (turul I), Angelique Kerber (II) și pe Mirjana Lucic-Baroni (optimi).

Kontaveit a avut parte de un turneu spectaculos, până în faza sferturilor. După ce a trecut de două tururi preliminare, le-a eliminat în ordine pe Andrea Petkovic, Angelique Kerber şi Mirjana Lucic-Baroni, fără să piardă niciun set, cedând doar 13 game-uri.

Halep și-a asigurat un cec de 115.170 euro și 350 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu olandeza Kiki Bertens (cap de serie numărul 15).

Simona Halep şi-a egalat astfel performanţele din 2013 şi 2015, când a mai ajuns în penultimul act la Foro Italico. Anul trecut, românca a fost eliminată încă din turul secund al turneului din capitala Italiei.

Citește și

loading...